Zgonea: Statutul parlamentarilor o să vină înapoi de la CC, o să-l rog și pe domnul Zegrean



Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonean, a declarat, miercuri, referindu-se la ultima formă a Statutului parlamentarilor adoptată de plenul comun, că a alertat toate instituțiile care pot face o contestație la Curte și că, în opinia sa, CC va retrimite proiectul înapoi în Parlament.
„Statutul o să vină înapoi de la Curtea Constituțională. O să-l rog și pe domnul Zegrean să… Sunt dezamăgit pentru că e o chestie absolut normală respectarea Constituției. Noi nu trebuie să intervenim decât pe acele articole pe care Curtea Constituțională ne-a spus că sunt neconstituționale. Asta era obligația noastră, pentru că oricine contestă, chiar și președintele putea să o întoarcă, chiar și Avocatul Poporului… Eu nu pot să înțeleg de ce câteodată trebuie să ne batem noi cuie în taplă când talpa noastră e atât de subțire”, a spus Zgonea.
El a arătat că va avea o discuție joi cu colegii săi din PSD pentru a vedea ce s-a întâmplat și de ce au votat în plen forma proiectului de lege adoptată de către Comisii, în condițiile în care a vorbit cu o seară înainte cu președintele Comisiei de Statut, Gabriel Vlase, căruia i-a transmis să voteze împotriva amendamentului UDMR.
„Am avut discuția cu domnul Vlase și i-am spus că toți membrii PSD și PC cei care au fost prezenți aseară în Comisie – unii dintre colegii noștri nu au vrut să vină la comisie, probabil că erau răciți, eu știu, se gândeau la meciul cu Ungaria, erau stresați de vizita domnului președinte al Bosniei și Herțegovinei și voiau să se uite la televizor, nu pot să-mi dau seama, dar avem 11 colegi care nu au participat la această ședință – dar cei 7 care au rămas au votat împotriva acestui amendament. Din păcate nu am condus eu plenul, a venit secretarul Consiliului European, aveam și acolo o grămadă de probleme pe care să le rezolvăm”, a spus Zgonea.
Întrebat dacă are să le reproșeze ceva liderilor grupurilor PSD, Zgonea a răspuns: „Nu am să le reproșez nimic. Fiecare doarme așa cum își așterne”.
„Dar din punctul meu de vedere trebuia să știe că nu avem voie să intervenim și este o decizie a Curții Constituționale. E scris foarte clar, dar eu sunt convins că săptămâna viitoare vom avea statutul. Refuz să cred că cei care au inventat această chestiune în cadrul comisiei au vrut doar ca să își prelungească cazarea la hotel. Mi se pare că deja ne jucăm cu banii statului”, a adăugat Zgonea.
El a spus că, în orice caz, nu este nimic grav, iar în acest moment proiectul de Statutul nu este în vigoare. „Se aplică Legea ANI, este în putere. Discutăm despre o posibilă întâmplare, dar de aceea sunt atât de multe chei de control prin Constituție. Eu am alertat toate instituțiile care pot face o contestație ca să putem să punem așa cum trebuie și să respectăm Constituția”, a mai spus Zgonea.
Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, miercuri, cu 360 de voturi „pentru” și 38 „împotrivă”, Statutul deputaților și senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice și de Statut, legea fiind reexaminată ca urmare a deciziei Curții Constituționale.
Liderul grupului democrat-liberal din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că PDL va ataca din nou proiectul legii Statutului parlamentarilor la Curtea Constituțională, sesizarea urmând a fi depusă în cursul zilei de joi.
El a precizat că sesizarea va fi făcută de senatorii și deputații PDL.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că regretă modul în care a fost modificat Statutul parlamentarilor, prin amendamentul UDMR, și că speră să găsească soluții pentru remedierea situației, poziția PSD fiind alta la nivelul Comisiei de fond.
Zgonea a fost întrebat cum vede situația în care social-democrații au votat în mod eronat, la indicația liderului deputaților PSD, Marian Neacșu, modificarea Statutului parlamentarilor.
„Vreau să-mi exprim regretul că statutul deputaților și senatorilor a fost adoptat în această formă de către plenul reunit al Parlamentului. Nu sunt de acord și vreau să mă delimitez foarte clar de modificările aduse în plus, față de ceea ce trebuia să facem în urma motivării deciziei Curții Constituționale. Eu am susținut fără echivoc poziția PSD-PC, care a votat în Comisia de statut împotriva amendamentului introdus de colegii de la UDMR. Sper ca în cel mai scurt timp să găsesc soluțiile necesare pentru remedierea acestei probleme, pentru că avem nevoie cât mai urgentă de un statut al parlamentarilor, în deplin acord cu normele și exigențele europene”, a susținut Zgonea.