Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, după ședința Birourilor Permanente reunite, că Statutul parlamentarilor se va discuta la toamnă, întrucât motivarea CC nu va fi publicată în timp util, și că, în consecință, Camera va cere suplimentarea fondurilor la recitificarea bugetară.
Zgonea a precizat că motivarea CC nu va fi publicată în Monitorul Oficial în timp util pentru ca decizia să fie pusă în acord cu Statutul parlamentarilor, iar acesta să intre în dezbaterea plenului reunit de miercuri, întrucât există o opinie separarată a unui judecător.
„Există o procedură clară a CC: Raportul trebuie să fie aporobat în plen; dacă în plen unul sau doi judecători au opinie separată, această opinie separată se publică în Monitorul Oficial odată cu raportul. Din informațiile pe care le dețin eu, există raportul, eu l-am și văzut, a fost aprobat în plen, dar – nu am discutat în ultimele 30 de minute cu domnul Zegrean – s-ar părea că în interior acum când a fost aprobat acest raport cu majoritate există și o opinie separată și atunci el nu va fi publicat la momentul oportun. Drept urmare aplicăm modificările la Regulament și în toamnă în prima săptămână facem modificările la Statut”, a spus Zgonea.
El a precizat că această amânare a adoptării Statutului parlamentarilor are o influențență negativ asupra aspectelor bugetare ale Camerei.
„O să cerem rectificare pozitivă. Am avut trei variante, toate au fost respinse de către Ministerul Muncii. Această variantă cu Statutul ne pune într-o situație delicată. Noi am făcut tot ce am putut, din partea Parlamentului. Chiar și ieri am aporbat statul de funcții, sunt peste 150 de locuri neocupate care au fost tăiate din organizagrama Camerei Deputaților. Ne ținem de cuvânt în tot ce am făcut, Vom discuta cu specialiștii din Camera Deputaților să vedem ce vom face cu rectificarea bugetară”, a spus Zgonea.