Zgonea: Statul român a promovat politici antisemite și rasiste într-un moment tulbure al istoriei



Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, la memorialul victimelor Holocaustului din România, că statul român a promovat politici antisemite și rasiste într-un moment tulbure al istoriei și că abordarea acestui subiect a fost evitată de regimul comunist.
„Cu profundă considerație și adâncă pioșenie față de suferința celor care au căzut victime ale Holocaustului, mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a aduce omagiu tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite și rasiste, promovate de statul român într-un moment tulbure al istoriei noastre naționale. Holocaustul a reprezentat una dintre probleme grave ale istoriei, a cărei abordare a fost evitată atât în timpul regimului communist, cât și în primii ani de după Revoluția din 1989. Uneori s-a căutat escamotarea faptelor, alteori s-a distorsionat adevărul”, a precizat Zgonea.
El a susținut că asumarea trecutului propriu, cu bune sau rele, nu este doar un excercițiu de onestitate ci, deopotrivă, o dovadă a conștiinței democratice și a responsabilității conducerii statului român.
Zgonea a admis că statul român, într-unul din momentele de cumpănă ale istoriei sale, nu a reușit să se ridice la înălțimea misiunii lui esențiale – aceea de a asigura securitatea tuturor cetățenilor săi, indiferent de originea etnică – și a subliniat că momentul comemorativ de miercuri se înscrie între eforturile societății românești de recuperare a memoriei și de asumare a responsabilităților trecutului, în acord cu valorile morale și politice care stau la baza statutului de țară democratică.
„Istoria nu poate fi recuperată decât atunci când întreaga națiune este conștientă de eroarea Holocaustului, când recunoaște existența acestui act îndreptat împotriva evreilor, cu credința că el nu mai poate fi repetat”, a spus Zgonea.
El a adus în discuție și faptul că românii, pe de altă parte, și-au riscat libertatea și chiar viața pentru ca semenii lor evrei să fie salvați. „Dacă acest moment întunecat, când evreii din România au devenit victime ale tragediei Holocaustului, nu trebuie uitat sau minimalizat, în același timp suntem datori să spunem că mulți români – știuți și neștiuți – și-au riscat libertatea și chiar viața pentru ca semenii lor evrei să fie salvați de la moarte”, a subliniat Zgonea.
El a arătat că tragedia Holocaustului nu trebuie să se mai repete și a apreciat că tinerele generații trebuie să cunoască și să înțeleagă întregul adevăr. „Având convingerea fermă că progresele extraordinare pe care România le-a făcut până acum în domeniul cercetării, educației și comemorării Holocaustului vor continua și în viitor, doresc să subliniez că este foarte important ca acest moment al amintirilor dureroase să fie marcat în fiecare an de comemorarea Holocaustului și, implicit, a victimelor unor orori petrecute cu numai șapte decenii în urmă. Acest gest este într-adevăr un semn fundamental al maturizării și democratizării societății românești”, a mai arătat Zgonea.
Președintele Camerei Deputaților a prezentat acest mesaj la memorialul victimelor Holocaustului din România, unde a depus și o coroană de flori.
Zgonea a trecut în revistă, la venirea și la plecarea de la eveniment, garda de onoare prezentată de Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteanu”, care a intonat imnul național al României.
La memorialul victimelor Holocaustului din România au participat, depunând coroane de flori, și ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, consilierul prezidențial Crisitan Diaconescu și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Dan Șova.