Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că punctul de vedere al Parlamentului în privința referendumului solicitat de Traian Băsescu va fi dat cât mai repede posibil, el arătând că nu are niciun rost să se caute tertipuri.
Zgonea a spus că va solicita convocarea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere pentru săptămâna viitoare, luni, pentru stabilirea procedurilor de urmat în cazul referendumului solicitat de Traian Băsescu.
„Luni cer convocarea Birourilor permanente reunite și o să discutăm în Birouri. Nu are niciun rost să căutăm tertipuri. Birourile stabilesc o procedură, se face dezbatere în Parlament și se dă acceptul”, a spus Zgonea.
El a precizat că Parlamentul nu poate da aviz decât printr-un proiect de hotărâre.
„Din punct de vedere juridic, nu există, nu a existat niciodată avizul. Noi nu putem să dăm aviz decât printr-un proiect de hotărâre. Aici lucrurile sunt foarte simple. Și dăm aviz, că nu pot da Birourile în numele Camerei. După Birouri, plenul ar trebui să își exprime punctul de vedere”, a spus Zgonea.
Președintele Camerei a arătat că, deși avizul este consultativ, el este totuși obligatoriu.
„Deci, dacă cineva nu ar vrea să facă nimic, nu ar da avizul. Neexistând avizul, nu mai punem pe ordinea de zi și atunci s-ar prelungi dezbaterea. Dar asta nu are niciun avantaj, nici pentru noi, nici pentru guvernare, nici pentru ceea ce avem de lucru”, a spus Zgonea.
El a arătat că, din punctul său de vedere, soluția USL va fi aceea de a se da cât mai repede punctul de vedere al Parlamentului.
„Eu cred că soluția pe care o va adopta USL este aceea de a da avizul cât mai repede posibil, ca să nu existe probleme”, a spus Zgonea.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că cele 20 de zile pentru consultarea Parlamentului în privința declanșării referendumului „au început să curgă de ieri”.
Șeful statului a precizat că a trimis de marți la Parlament scrisorile privind declanșarea procedurii convocării referendumului, moment din care au început să curgă cele 20 de zile prevăzute pentru consultarea Legislativului.
„Le-am trimis de ieri (…) Au început să curgă de ieri, pentru că înainte de a face declarația, scrisorile erau la Parlament”, a afirmat Băsescu, fiind întrebat dacă a trimis conducerii Parlamentului scrisorile pentru consultarea în privința organizării referendumului.
Textul scrisorilor trimise de către șeful statului președinților celor două Camere ale Parlamentului, obținut de MEDIAFAX, este următorul:
„În temeiul dispozițiilor art. 2 și art. 90 din Constituția României și al dispozițiilor art. 2 și art. 11 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, doresc să solicit poporului să-și exprime, prin referendum, voința suverană cu privire la următoarele probleme de interes național:
1. Trecerea la un Parlament unicameral
2. Reducerea numărului total de parlamentari la maximum 300
Având în vedere dispozițiile legale enunțate, doresc să consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum național pe problemele sus-menționate”.
Organizarea referendumului se poate face doar după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile, la terminarea acestui interval procedura considerându-se îndeplinită chiar dacă Legislativul nu și-a exprimat poziția.
Conform articolului 11 din Legea referendumului, „președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național”.
„Problemele care se supun referendumului și data desfășurării acestuia se stabilesc de Președintele României, prin decret”, se arată la alineatul 2 al articolului.
Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de Președintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea președintelui.
Dacă Parlamentul nu își transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, șeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituțională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită. Limitarea la 300 a numărului de parlamentari implică modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului, în timp ce instituirea Parlamentului unicameral implică modificarea Constituției.