Zgonea: Deputații trebuie să se implice în eurocampanie, dar și să legifereze, vom găsi soluție



Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, marți, că sâmbătă începe oficial campania pentru PE și că trebuie să găsească un mix de program al Camerei pentru această perioadă deoarece deputații trebuie să se implice în campanie, dar și să legifereze, informează Mediafax. Zgonea a precizat că Biroul Permanent al Camerei a decis ca plenul să discute în această săptămână 200 de proiecte de lege care au rapoarte de respingere, fără vot final, și a apreciat că deputații vor veni la ședințe și va fi asigurat cvorumul. „Pentru săptămâna aceasta, decizia liderii grupurilor politice este strict legată de dezbaterea proiectelor cu raport de respingere. Sunt vreo 200 de proiecte. Vom începe astăzi și mâine aceste rapoarte, încercând să le finalizăm. Mâine nu vom avea vot final și vom încerca să discutăm și programul pentru următoarele săptămâni, cel puțin calupul pentru următoarele 2 săptămâni. Vă reamintesc că sâmbătă începe oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare, este cea de-a treia campanie pentru România, după 2007 și 2009. Toate partidele și toți parlamentarii sunt implicați în această campanie electorală, va trebui să găsim soluția așa încât procesul legislativ să nu sufere”, a afirmat Zgonea. El crede că deputații vor veni la ședințe în această săptămână, dar nu este de datoria președintelui Camerei să se ocupe de prezență: „Nu este de datoria președintelui Camerei să se ocupe de prezență. Prezența vedeți unde este, trebuie să semneze fiecare acolo, puneți-le camere de luat vederi, vedem dacă există cvorum, după care aveți pe site numere lor de telefon, știți adresele lor de cabinet parlamentar și fiecare răspunde. Puteți să-i descoperiți și sunteți buni în ceea ce faceți, astfel încât îi descoperim, dacă vreți. Eu cred că vor veni astăzi să avem cvorum să dezbatem respingerile care sunt de foarte mult timp pe ordinea de zi a Camerei Deputaților”.



Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Elevi și studenți pot deveni deputați pentru câteva zile. Vor propune și dezbate proiecte de lege în Parlamentul tinerilor