Președintele Camerei Deptaților, Valeriu Zgonea, a precizat, luni, că va renunța la funcția de președinte al acestui for legislativ dacă parlamentarii social-democrați nu vor susține demersul de respingere a Legii amnistierii și grațierii, informează Mediafax.”Trebuie să luăm măsuri. Eu am anunțat de foarte mult timp că după alegeri în prima săptămâna punem pe ordinea de zi respingerea legii amnistiei și grațierii dar și ridicarea imunității pentru toți cei 3 parlamentari. PSD trebuie să aibă curajul politic de a nu se mai lasă arătat cu degetul de către o opoziție a cărei singure calitate e că a reușit să ne demonizeze”, a scris Zgonea pe contul său de Facebook.”Cred că a sosit momentul să punem capăt ipocriziei politice, care ne-a pus partidul iar pe defensivă morală: PSD nu este perfect, dar asta nu face opoziția mai bună. În percepția populară însă, noi am pierdut: mai precis, au existat ezitări în ceea ce privește zona justiției și PSD a antagonizat oamenii de pe urmă acestui lucru”, a adăugat Zgonea.




