Zgonea: Cei care resping proiectul Roșia Montană să aducă soluții; nu pot fi doar Gică Contra



Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, la Roșia Montană, la ieșirea din galeria minieră Cătălina Monulești, că cei care sunt împotriva proiectului trebuie să propună soluții pentru locuri de muncă, el adăugând: „Nu poți să fi numai așa, Gică Contra”.
„Dacă ești împotriva proiectului trebuie să vii și cu o soluție. Nu poți să fi numai așa, Gigă Contra. Ce facem cu miile de oameni care locuiesc aici? Ce le spunem tinerilor de aici sau celor în vârstă?”, a spus Zgonea.
El a subliniat că este important ca România să fie o țară care generează locuri de muncă.
Președintele Camerei a precizat că a coborât în galeria minieră pentru a da un mesaj de normalitate colegilor săi din Parlament, un mesaj prin care vrea să arate că „dacă vrei să iei o decizie, trebuie să te documentezi în prealabil și să asculți atât argumente pro cât și argumente contra”.
„Eu cred că România nu poate să-și permită și nu are suficient de multe resurse financiare ca să-i facem pe toți să lucreze în haine albe sau în high-tech. Dacă am putea toți să lucrăm în IT sau în domeniul speculațiilor bursiere, ar fi bine”, a spus Zgonea.
El a sublinit că datoria Parlamentului este de a judeca la rece și de a evita reacțiile emoționale. Totodată, Zgonea a spus că Parlamentul nu trebuie să se antepronunțe în ceea ce privește proiectul.
Președintele Camerei a spus că își dorește ca Parlamentul să se pronunțe cu celeritate și maturaitate asupra proiectului, într-o perioadă de timp relativ mică, dar suficient de mare pentru ca parlamentarii să decidă în cunoștință de cauză.
După ieșirea din mină, Zgonea a mers acasă la un localnic care lucrează la proiectul minier. Acesta i-a cerut președintelui Camerei să facă tot posibilul pentru ca proiectul să fie aprobat, astfel încât el să-și păstreze locul de muncă din mină și să își asigure veniturile necesare pentru familia sa, formată din soția care este casnică și un băiețel de 13 ani, care își dorește să devină și el inginer minier.
Zgonea a luat prânzul alături de familia minerului, el spunându-le ulterior jurnaliștilor că a mâncat o ceapă și o bucată de brânză și că a băut și o țuică.