Sub titlul “Zestrea cu datini”, la Colegiul Național “Nicu Gane” Fălticeni a avut loc, la începutul acestei săptămâni, o expoziție de obiecte de artă populară pe care unii le mai păstrează prin case, prin satele noastre, care au fost aduse de elevi, de profesori și au fost expuse în holul liceului. În cadrul unui spectacol au evoluat corul școlii condus de profesorul Daniel Sinăuceanu și grupul de colindători de la Clubul Copiilor Fălticeni, condus de învățătorul Gheorghe Popa.
Parada costumelor populare și poezia rostită de Briana Bența, în vârstă de doar 5 ani, care a recitat o poezie foarte veche care se rostea înainte la șezători, au reușit să creeze atmosfera de sărbătoare de altădată.
“Scopul este de a cultiva prețuirea pentru ceea ce este autentic, pentru tradiții. Am dorit să recreăm acea poveste, acel cadru tradițional, al sărbătorilor de demult, când colindele erau apreciate, când valorile erau prețuite. Ne dorim ca și tinerii de astăzi să aibă aceleași sentimente”, a spus profesor Codrin Bența.
De la preotul Neculau Tudorel, cel care slujește la capela din incinta colegiului, am aflat că acțiunea pe care au organizat-o elevii și profesorii, reprezintă de fapt punctul de plecare în organizarea unui muzeu etnografic la Colegiul Național “Nicu Gane”.





