Rugby – Divizia Națională

Zero victorii în nouă etape pentru suceveni



Antrenorul Vlad e pus pe gânduri de ineficiența jucătorilor săi
Antrenorul Vlad e pus pe gânduri de ineficiența jucătorilor săi

CSM Bucovina Suceava a pierdut ieri, cu scorul de 52-10, meciul susținut în deplasare cu Stejarul Buzău, contând pentru etapa a IX-a a Diviziei Naționale de rugby. În urma acestui nou insucces, sucevenii rămân fără victorie în actuala ediție de campionat și continuă să ocupe ultima poziție în clasament.
Antrenorul sucevenilor, Constantin Vlad, a declarat: „Din punct de vedere fizic nu a fost o diferență atât de mare între cele două formații. Noi am greșit însă din nou foarte mult, iar gazdele au profitat din plin. Au fost o sumedenie de pase și transformări ratate, erori de manevrare a balonului, execuții neinspirate, ceea ce dovedește că tinerii noștri jucători nu au învățat nimic din înfrângerile precedente. Trebuie să ne trezim cât mai rapid, iar meciul următor, cu CSO Pantelimon, este ocazia ideală pentru a ne salva onoarea”.
Pentru CSM Bucovina au punctat Șt. Rusu și Oprea, câte o încercare.