Înapoi acasă

Zenga vrea la Inter Milano



Antrenorul Walter Zenga a declarat, miercuri, pentru cotidianul Gazzetta dello Sport, că nu ar putea refuza o eventuală ofertă de la Internazionale Milano, după ce tehnicianul Roberto Mancini a anunțat că va pleca la finalul sezonului.
„Mancini a vorbit într-un moment de amărăciune, sunt convins că totul va fi ca înainte și că va încheia măcar acest sezon câștigând titlul. Mereu suntem împinși să judecăm lucrurile la cald, dar trebuie ca situația să fie cântărită bine. Eu am dat 22 de ani din viața mea clubului și am antrenat echipe importante ca Steaua și Dinamo București. Dacă mă cheamă, nu voi putea refuza, deși prefer să îl consider ca un vis pe termen lung”, a spus Zenga.
Antrenorul Roberto Mancini a anunțat, marți seară, după eliminarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor, că va pleca de la echipa Internazionale Milano, cu care a câștigat două titluri de campion al Italiei (2006 și 2007), două Cupe ale Italiei (2005, 2006) și două Supercupe ale Italiei (2005, 2006).



Recomandări

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

Publicația Corriere della Sera își vinde sediul istoric din Milano, pentru 120 de milioane de euro