Tehnicianul Walter Zenga a fost prezentat oficial, joi, în funcția de antrenor al echipei Dinamo, el urmând să pregătescă două sezoane formația campioană a României. „Mă simt foarte bine, sunt foarte liniști, am găsit băieți motivați, care știu ce ne așteaptă. Sunt alte echipe în Europa cu care am vorbit, dar sunt prea ambițios și vreau să fac ceva important la Dinamo”, a spus Zenga. „Vreau să fac performanță cu Dinamo. Nu am de luat nici o revanșă după plecarea de la Steaua. Nu mă gândesc la revanșă. Vreau să conduc Dinamo pe cel mai bun drum, dacă sunt capabil să o fac. Va fi mai greu acum, campionatul este mai tare, antrenori ca Dorinel, Sabău, Bergodi, Hagi sunt mai tari din punct de vedere tactic și cluburile din provincie s-au întărit financiar. Mă gândesc că dacă cineva pune suflet, muncește 24 de ore pe zi, nimeni nu îi poate reproșa nimic. Sunt singur că suporterii se vor întoarce la echipă. Avem nevoie de fani și fanii au nevoie de echipă”, a mai completat noul antrenor al dinamoviștilor. La conferința de presă la care a fost prezentat Zenga, au participat și oficialii Nicolae Badea, Cristian Borcea, Vasile Turcu și Cornel Dinu.






