Zegrean: La Consiliul European ar trebui să meargă șeful statului, așa cum a făcut și până acum



Președintele Curții Constituționale Augustin Zegrean a declarat joi, referitor la reprezentarea României la Bruxelles, că la Consiliul European ar trebui să meargă președintele, așa cum a făcut și până acum, fapt necontestat de nimeni până în prezent, precizând că răspunsul se găsește în Constituție
Pe de altă parte, Zegrean a spus că, dacă ar da un răspuns la această întrebare, nu ar mai putea participa la judecata unei astfel de sesizări către Curtea Constituțională.
„Răspunsul se găsește în Constituție. Șeful statului a fost până acum, nimeni nu a contestat acest lucru, nu știu de unde a apărut această discuție”, a afirmat Zegrean, răspunzând unei întrebări referitoare la cine ar trebui să participe la Consiliul European dintre președinte și premier.
Întrebat dacă CC este competentă să se pronunțe pe o asemenea chestiune, Augustin Zegrean a spus că instituția este competentă să răspunsă oricărei întrebări legate de dreptul constituțional.
„Dar răspunsul îl găsiți în Constituție.Cine vrea un răspuns la această chestiune, îl invităm să citească în Constituție”, a precizat Zegrean.
Despre interpretabilitatea articolelor 80, 91 și 102 din Constituție, Zegrean a spus că aceasta „dă măreția dreptului”.
„Dacă ar fi textele stricte, cu un singur înțeles, nu ar mai fi nevoie de Curtea Constituțională”, a adăugat Zegrean.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a discutat cu președintele Traian Băsescu despre nivelul la care România trebuie să fie reprezentată la următorul Consiliu European, dar că nu s-a înțeles cu șeful statului și că urmează ca această discuție să continue.
„Ne-am înțeles că nu ne-am înțeles pe această temă. Rămâne să discutăm în continuare”, a spus Ponta, fără alte detalii.
Premierul Ponta a anunțat, săptămâna trecută, că a avut deja o primă discuție cu președintele Băsescu privind nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu UE și că șeful statului i-a spus că vrea să meargă în continuare la Bruxelles, discuție care va continua pentru a evita „o situație ridicolă”.
„Am avut o primă discuție legată de participarea la Consiliul European, în care domnia sa mi-a arătat că vrea să participe în continuare, și vom avea poate chiar săptămâna viitoare o nouă discuție pe diverse teme de politică externă, pentru că eu nu vreau să contest rolul constituțional al președintelui, dar problemele europene nu mai sunt considerate probleme de politică externă în Europa, ci probleme interne, se discută în special lucruri care țin de activitatea guvernamentală. Eu mă voi implica, din partea mea există dorința de a avea un mandat foarte clar. Sigur că va fi mai ușor de reliefat un conflict personal – merge Ponta sau merge Băsescu la Consiliu – important este ca acela care merge – și acum încerc să fiu foarte diplomat sau responsabil în ceea ce spun – să aibă un mandat”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” la PRO TV.
El a arătat că un astfel de mandat ar trebui acordat de către Parlament și a precizat că regulamentul actual nu permite participarea la Consiliu atât a președintelui, cât și a primului-ministru. Ponta a amintit că, în perioada anterioară, președintele reprezenta țara la Consiliul European, iar primul-ministru „habar nu avea ce se discuta acolo”, după care șeful statului venea și îi anunța pe toți. „Voi face tot ce ține de mine, și cred că și președintele va face, să evităm un conflict care să pună România într-o situație ridicolă, să fim amândoi acolo”, a conchis Ponta.
Consilierul prezidențial Iulian Chifu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, în lipsa unei rezolvări prin dialog între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, problema reprezentării la Consiliul European poate ajunge și la Curtea Constituțională.
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, la RFI, referitor la reprezentarea României la Bruxelles, că textul Constituției îl indică în mod clar pe șeful statului, el menționând totodată că „orice discuție politică nu ar face decât să vulnerabilizeze mandatul României”.
Cristian Diaconescu susține că România trebuie reprezentată de președinte, nu de premier.
„Constituția este foarte clară, articolul 80, alineatul 1 spune că președintele României reprezintă statul român. În ceea ce privește atribuțiile primului-ministru, din conținutul Constituției, art. 107, nu rezultă că acesta ar reprezenta statul român. Spun acest cuvânt, «reprezentare», pentru că este important și din economia textului Tratatului de la Lisabona, care solicită statelor, celor 27 de membri ai Uniunii Europene, să fie reprezentați printr-un singur demnitar. Deci, din acest punct de vedere, textul constituțional e clar, este explicit, orice discuție politică nu ar face decât să vulnerabilizeze mandatul României și cred că nu este bine”, a spus consilierul prezidențial.
Diaconescu a menționat, pe de altă parte, că foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu „n-au avut nici o ezitare în a-și asocia responsabilități” în programele de aderare la UE și NATO, iar acestea au fost concretizate prin măsuri interne ale Guvernului.
„Să ne reamintim cu toții faptul că atât domnul președinte Iliescu, cât și domnul președinte Constantinescu n-au avut nici o ezitare în a-și asocia responsabilități, mai ales în programele de aderare la UE și NATO și bine au făcut, iar aceste responsabilități au fost concretizate prin măsuri interne ale Guvernului. Pașii spre aderarea României, mai ales la UE, au fost făcuți prin decizii ale Guvernului. Deci, din acest punct de vedere, cooperarea în acest fel a funcționat foarte bine”, a spus Diaconescu.