Zegrean: Greblă mi-a spus că este adevărată povestea cu rochiile, cu capsatoarele și capsele

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat vineri că a avut o discuție personală cu Toni Greblă, urmărit penal de DNA, în cadrul căreia judecătorul constituțional a recunoscut o parte din acuzațiile procurorilor, respectiv cele referitoare „la rochii, capsatoare, capse”, informează Mediafax.”Nu am mai vorbit cu el de ieri (joi, n.r.), de când a fost la mine în birou. (…) A fost o discuție privată. De exemplu, era adevărată povestea cu rochiile, cu capsatoarele, cu capsele, astea sunt adevărate”, a spus Augustin Zegrean.Președintele Curții Constituționale a subliniat că încă nu a discutat cu ceilalți membri ai Curții Constituționale referitor la situația în care se află Toni Greblă.”De unde să știu ce gândește, dacă știam ce gândește, probabil că nu se ajungea aici. (…) Încă nu am discutat cu ceilalți judecători. Probabil că azi sau luni vom discuta problema asta”, a spus Zegrean, referitor la posibilitatea ca Toni Greblă să se retragă de la Curtea Constituțională.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Încă o persoană a fost arestată în dosarul judecătoarei acuzate de deținere de droguri și luare de mită de la Tribunalul Suceava