Zecile de romi care transformaseră parcarea Gării din Suceava în loc de cazare pe timp de noapte au fost evacuați în urma unei acțiuni la care au participat oameni ai legii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava și colegi de la Secția de Poliție Burdujeni. S-a întâmplat în seara zilei de joi, după ce în dimineață aceleiași zile reporterii Monitorul de Suceava surprinseseră imagini cu parcarea transformată în tabără țigănească.
Cu autoturisme înmatriculate în Galați, Iași și Vrancea, țiganii, de ordinul zecilor, veneau de câteva seri în parcarea gării, unde își petreceau noaptea. Unii dormeau în mașini, alții în corturi, iar alții direct pe jos, pe pături. Dimineața, când se trezeau, ofereau un adevărat spectacol, luând masa pe portbagajul mașinilor, spălându-se cu apă din sticle de plastic și apoi plecând rând pe rând prin județ.
Comisarul-șef Florin Catană, șeful Poliției Transporturi Suceava, ne-a declarat că romii au fost îndepărtați din zonă și li s-a atras atenția să nu se mai întoarcă. Tot el a mai punctat că zona va fi supravegheată și în următoarele nopți, dacă va fi nevoie urmând a se interveni din nou.
Din informațiile pe care le avem, acești romi sunt vopsitori de tablă și sunt din categoria celor voiajori, plimbându-se dintr-un județ în altul, în căutare de comenzi. În perioada petrecută în parcarea gării nu au creat probleme deosebite, în sensul că nu au fost violenți, însă imaginea creată de aceștia într-o locație intens circulată și mizeria rămasă în urmă au făcut necesară îndepărtarea lor.