Ajutoare

Zeci de tone de făină albă, pentru familiile nevoiașe din Suceava



Zeci de tone de făină albă de grâu sunt pregătite la sediul Primăriei Suceava, din cartierul Burdujeni, pentru a fi ridicate de mii de familii nevoiașe.
Principalii beneficiari ai acestor ajutoare venite din stocurile de intervenție comunitară sunt pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei, șomeri, persoane cu handicap și cei care primesc ajutor social, dar nu primesc masă la Cantină.
În ciuda faptului că fiecăruia dintre ei i s-a alocat o cantitate de 15 kilograme de făină, numărul celor interesați a fost destul de scăzut ieri, în prima zi de distribuție a alimentelor. Astfel, pe parcursul întregii zile, în intervalul orar 08.00 – 16.00, mai puțin de 80 de oameni au venit să își ridice pachetele de făină alocate.
“Noi am anunțat încă de săptămâna trecută, prin afișe puse la sediul primăriei, la biserici, la AJOFM, la Pensii, dar probabil cei mai mulți vor veni atunci când vor afla unul de la celălalt că au venit ajutoarele. În total ne-au fost repartizate 95 de tone de făină, încât avem o cantitate suficientă pentru toți cei care se vor prezenta”, a declarat Narcisa Marchitan, șefa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava.
În a doua parte a lunii septembrie, aceleași categorii de persoane vor beneficia și de câte 5 kilograme de zahăr, de fiecare.
De aceste ajutoare care constau în alimente pot beneficia și cei care au devenit șomeri, pensionari ori au fost încadrați cu un grad de handicap după finele lunii iunie 2009, atunci când au fost întocmite listele. Aceștia pot veni cu buletinul și dovada încadrării lor în una din categoriile menționate, dacă vor să beneficieze de cele 15 kg de făină și cele 5 kg de zahăr.



Recomandări

Tone de apă potabilă, alimente și motorină, solicitate pentru sinistrații din județul Suceava de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni