Condiții extreme

Zeci de tone de antiderapant, împrăștiate pe străzile Sucevei, pentru a se putea circula



Iarna și-a arătat colții mai aprig ca niciodată și în doar zece zile, asupra Sucevei s-au abătut fenomene extreme, precum ninsori abundente și ger de crapă pietrele, la intervale de timp foarte mici.
„De pe 5 decembrie și până acum am avut de înfruntat trei coduri galbene, cât nu avem alte dăți într-o iarnă întreagă. Mașinile de deszăpezire merg continuu, cu lamele coborâte, și la două-trei ore dăm cu antiderapant în tot orașul, să prevenim formarea gheții. Pe străzile în pantă dăm chiar mai des, pentru a evita orice risc”, a spus directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu.
Ninsorile abundente care au revenit de sâmbătă seara au dat noi bătăi de cap municipalității sucevene, care abia reușise să mai descongestioneze o parte din străzi de cantitățile mari de omăt, cărându-le în afara orașului.
„Dacă nu am fi cărat zăpada de pe străzi, atât cât s-a putut între ninsori, nu am mai fi avut unde împinge zăpada căzută acum. Prioritatea noastră este menținerea accesibilității străzilor principale, dar nu numai. Am avut de rezolvat probleme apărute în tot orașul, s-a intervenit peste tot unde au apărut blocaje și au fost rezolvate rapid”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei, care coordonează activitatea de deszăpezire.
Pentru ca drumurile să fie menținute accesibile, în ciuda ninsorii abundente, pe lângă utilajele cu lamă care au fost într-un du-te vino continuu, îndepărtând zăpada care se depunea, au fost necesare și cantități mari de material anrtiderapant.
Mai exact, în cele zece zile de iarnă aprigă, cu trei coduri galbene, au fost folosite zeci de tone de material antiderapant, în special sare și nisip.
„Am folosit antiderapant cât pentru o jumătate de iarnă. Trebuie să ne ocupăm rapid de refacerea stocurilor, dacă se anunță fenomene extreme și în perioada următoare”, a precizat directorul Rosal Suceava.
De exemplu, iarna trecută prima ninsoare a fost abia pe la jumătatea lunii ianuarie, abia în februarie înregistrându-se căderi mari de zăpadă.