Deplasare în Franța

Zeci de tineri din Suceava vor participa la Europa Festival, în Laval

20 de tineri din municipiul Suceava se vor deplasa la începutul lunii mai în Franța, în orașul Laval, unde vor participa la Festivalul Europa.
“În urma înfrățirii cu orașul Laval, din Franța, am primit o invitație de participare la un eveniment care se adresează tinerilor, în perioada 7-9 mai. La festival vor participa 1.500 de persoane din toată Europa. Suceava va trimite o delegație de 20 de persoane, cărora municipalitatea suceveană le va asigura doar costurile de deplasare, de 4.000 de euro”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
La Europa Festival de la Laval vor participa tineri de la Colegiul Național „Petru Rareș”, din echipa de baschet, dar și tineri sportivi, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Edilul sucevean a precizat că omologul său francez, Guillaume Garot, nu va putea onora invitația de a participa la Zilele Sucevei, dar în perioada 6 -7 iulie va fi la Suceava, pentru a contrasemna acordul de înfrățire.

Recomandări

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava