Nu mai puțin de 60 de tineri din județul Suceava, Bălți (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina) au luat parte la cursurile organizate în cadrul unui proiect intitulat „Voluntari fără frontiere”, cursuri pentru formarea de voluntari în cadrul activităților de prevenire privind pericolul traficului de droguri, de persoane, migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere.
Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, instituție partener în cadrul acestui proiect, a avut loc o conferință de presă la care au participat alături de managerul de proiect, Nelu Todireanu, președintele Fundației Ana, și reprezentanți ai celorlalți coorganizatori, respectiv Liga Tineretului Român „Junimea” din Cernăuți, Primăria Bălți și Asociația “Small Euro Business” din aceeași localitate, precum și Inspectoratul de Miliție din Cernauți.
Aceștia au prezentat activitățile desfășurate până în prezent în cadrul proiectului demarat pe 1 martie și programat să se finalizeze în aprilie 2012.
În luna mai a avut loc o campanie de informare pe temele proiectului în nu mai puțin de 48 de instituții de învățământ din Suceava, Cernăuți și Bălți.
În august au avut loc cursurile de formare la care au participat cei 60 de voluntari aleși în urma unor chestionare împărțite prin școli, voluntari care, luna aceasta, au organizat singuri prin unități de învățământ din municipiul Suceava o caravană de informare privind voluntariatul, combaterea traficului de droguri, de persoane, crima organizată, a migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere.
Președintele Fundației Ana, Nelu Todireanu, a anunțat că, în perioada următoare, caravana de informare cu temele proiectului va avea loc și la Cernăuți și la Bălți.
Proiect
Zeci de tineri din Suceava, Bălți și Cernăuți, voluntari împotriva criminalității transfrontaliere






