– În urma controlului demarat de Primăria Suceava, s-a descoperit că doar 5 din 25 de terase verificate aveau autorizație de funcționare
Ilegalități făcute în văzul tuturor, fără nici o jenă. Zeci de terase ilegale funcționează în municipiul Suceava, iar patronii acestora obțin profit, fără a fi plătit taxele necesare către Primărie.
Controlul demarat în urmă cu trei zile de Primăria Suceava, la inițiativa viceprimarului Angela Zarojanu, a scos la iveală un lung șir de ilegalități, zeci de terase deschise în urmă cu luni de zile nefiind autorizate nici până în prezent.
Mai exact, din cele 25 de terase controlate de inspectorii Primăriei, numai 5 au autorizație de funcționare. În cazul celorlalte terase care sunt deschise zi de zi și aduc profit patronilor, au fost doar câteva încercări de intrare în legalitate, demarate cu ceva timp în urmă, ori chiar zilele acestea, după ce s-a aflat de acțiunea de control.
Practic, deși proprietarii teraselor respective nu au contribuit la bugetul local cu taxe și impozitele necesare pentru deschiderea unei terase, încasează bani din această activitate de luni de zile, fără a le păsa de lege și de regulile impuse prin regulamentul adoptat de Consiliul Local.
“Surprinzător, deși am simplificat foarte mult modalitatea de obținere a autorizației de deschidere a teraselor, nici 20% din cele pe care le vedem deschise prin oraș nu funcționează cu acte în regulă. Prinși asupra faptului, au venit cu tot felul de scuze puerile, ba că nu au știut că le trebuie autorizație de construcție, ba că au uitat, ori că nu au avut timp. E inadmisibil așa ceva, mai ales că mulți dintre ei au deschis terase și în anii anteriori”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu.
Pentru început, proprietarii celor 20 de terase care funcționează ilegal au primit un avertisment din partea Primăriei, dar sancțiunile vor fi mult mai aspre dacă nu vor intra rapid în legalitate.
“Cei care în termen de 5 zile nu vor intra în legalitate vor fi amendați, iar următoarea măsură pe care o vom lua va fi cea de desființare a teraselor”, a avertizat viceprimarul Sucevei.
Pentru ca terasele apărute în municipiul Suceava să poată fi autorizate, una din condițiile principale este ca marginile acestora să fie delimitate de ghivece cu flori, pentru a înfrumuseța aspectul acestor amenajări sezoniere.





