Polițiștii comunitari suceveni pot răsufla liniștiți, acum că toate ornamentele de sărbători sunt strânse de pe străzi și duse la depozit. De mai bine de o lună și jumătate, de când primele figurine luminoase și instalații electrice de iluminat ornamental și-au făcut apariția pe străzile Sucevei, ei le-au avut în pază pe toate, în baza unui inventar strict. Șeful Poliției Comunitare Suceava, Viorel Horodenciuc, a declarat că pentru a descuraja hoții, a fost necesară amplasarea unui polițist comunitar cam la fiecare 200 de metri, de-a lungul străzilor ornate cu figurine luminoase sau alte ornamente.
“Chiar și așa ne-am confruntat cu o mulțime de tentative de furt, în toate zonele orașului. Cum se îndepărtau puțin oamenii noștri de obiectele vizate de hoți, cum aceștia erau cu ochii pe ele. De multe ori oamenii noștri au fugit după hoți chiar și jumătate de cartier, până când aceștia au renunțat la bunurile furate. Mulți dintre cei care au încercat să fure sunt tineri, în special de etnie romă”, a precizat Viorel Horodenciuc.
Pentru paza obiectelor decorative din Suceava au fost desemnați în permanență 40 de polițiști comunitari, în uniformă, în vreme ce alții au supravegheat zonele principale fiind în civil, iar la evenimente speciale, precum Revelionul, numărul celor puși să păzească a crescut la 140 de oameni.
Mocănița din Centru, ținta hoților de fier
Printre cele mai “vânate” obiecte decorative au fost brăduții luminoși de pe marginea străzilor, pe care hoții i-au smuls și au plecat cu ei sub braț.
Nici gardurile de lemn care au fost așezate de o parte și de alta a liniei de circulație a mocăniței din centru nu au scăpat de atenția hoților, o parte dintre acestea fiind recuperate de abia în capătul străzii Alexandru cel Bun, unde hoții le-au aruncat pentru a scăpa de urmăritori.
Mai mult, chiar și o bară metalică din partea din față a mocăniței a dispărut, chiar din primele zile în care aceasta a fost adusă la Suceava, din acel moment fiind pusă pază permanentă asupra acelui obiectiv.
Dacă bara respectivă nu a mai fost recuperată, în schimb, toate celelalte obiecte decorative preluate pe inventar au fost predate municipalității, chiar dacă unele au fost recuperate chiar și de la kilometri distanță de locul unde au fost amplasate inițial.





