Zeci de suceveni cu handicap, trimiși pe drumuri după acte de acum 30-40 de ani

Cei mai bătuți de soartă, oamenii cu handicap, au ajuns să bată drumurile județului și ale țării pentru că la Suceava comisia care îi evaluează în vederea încadrării în grad a decis, la sfârșitul anului trecut, că vrea la dosar și acte care să ateste debutul bolii. Asta deși legea precizează foarte clar ce documente trebuie să conțină acest dosar. Ordinul 2298/ 2012, piatra de temelie a activității comisiilor de evaluare a persoanelor de handicap, precizează la articolul 7(1) că documentele necesare în vederea evaluării complexe, prevăzute în HG nr. 430/2008 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea și funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, sunt următoarele: „cerere-tip de evaluare complexă; copie de pe documentele de identitate; documente medicale: 1. referat privind situația medicală prezentă, întocmit de medicul specialist; 2. scrisoare medicală-tip de la medicul de familie, numai în situația primei prezentări la SECPAH (Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap); 3. copii de pe biletele de externare, dacă este cazul; 4. investigații paraclinice solicitate de SECPAH; d) ancheta socială efectuată de serviciul social specializat din cadrul primăriei în a cărei rază are domiciliul sau reședința persoana cu handicap; e) adeverință din care să rezulte calitatea de salariat, în cazul salariaților, copie a deciziei de pensionare și, respectiv, talon de pensie, în cazul pensionarilor, adeverință conform căreia persoana nu are nici un venit, în cazul persoanelor fără venituri”. Același articol mai spune că SECPAH poate solicita completarea dosarului „cu rezultate ale investigațiilor paraclinice necesare întocmirii raportului de evaluare complexă, atât în faza de analiză a dosarului, cât și în cea de evaluare propriu-zisă”.
Semnătura și parafa doctorului înseamnă asumarea legală a diagnosticului, dar la Suceava nu contează
Prin urmare, nicăieri în legislație nu este prevăzută obligativitatea unui document care să ateste momentul exact când a început boala, peste referatul medicului specialist. Mai mult, în ordinul nr.762/1992 din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap există o mențiune „N.B. De reținut: Debutul psihotic poate fi necaracteristic și, ulterior, se pune diagnosticul de afecțiune psihică majoră. Debutul este reprezentat de prima consultație avută de pacient la un serviciu de psihiatrie (fișa de consultație este utilă)”. Prin urmare, legiuitorul a considerat că medicul specialist știe cel mai bine să aprecieze medical suferința unui om, iar semnătura și parafa acestuia înseamnă asumarea legală a diagnosticului.
Comisiile de la Suceava au însă un alt punct de vedere, iar asta nu lovește în persoanele – probabil puține la număr – care au obținut fraudulos un grad de handicap deoarece astfel de dosare, dacă există, sunt cu certitudine blindate de acte. Cei care au de suferit sunt amărâții cu adevărat bolnavi pentru care indemnizația dată de stat înseamnă poate singura sursă de bani deoarece nu au capacitatea fizică și mentală de a presta o muncă prin care să-și asigure un venit constant.
Am întrebat-o pe președinta comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap, dr. Ioana Solcan, de ce la Suceava se cer acte suplimentare. Răspunsul a fost că, inițial, „elementul de bază era referatul întocmit de medicul specialist, dar, din păcate, ni s-a spus în urma unor contestații la București, că în dosarele noastre nu se probează decizia luată de noi”.
Ca argument, ni s-a prezentat o adresă trimisă de Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități, în care însă scrie că în cazul unei contestații, dosarul trebuie să cuprindă documente medicale care pot contribui la stabilirea corectă a încadrării în grad și tip de handicap, iar în paranteză sunt menționate „documente privind debutul precoce al afecțiunii emise la data respective și documente privind evoluția afecțiunii, după caz etc”. Deci nici o solicitare imperativă.
Membrii comisiei, mai specialiști ca doctorii specialiști
Am întrebat de ce trebuie probată oligofrenia, când însăși definiția bolii presupune debutul în copilărie. Medicul a spus că pacientul, chiar dacă vine cu referat de la psihiatru și este vizibil oligofren, trebuie să aducă la dosar fie un document medical, fie o adeverință că a fost la o școală specială, fie un livret militar ca inapt etc.
Un exemplu concret: un bărbat de 50 de ani, oligofren. Pe vremea comuniștilor, părinții, oameni gospodari, nu l-au dus la școala specială, ci la școala din sat. Învățătoarea l-a trecut clasa, a absolvit patru clase. Vorbește, dar nu poate să scrie. A crescut și și-a ajutat părinții în gospodărie. Acum aceștia sunt bătrâni și se gândesc că îndată mor și fiul lor rămâne pe drumuri, că nu se poate descurca singur. Vecinii sau medicul de familie le spun să meargă cu băiatul la un psihiatru. Diagnosticul e fără nici un dubiu – oligofrenie sau întârziere în dezvoltarea mentală. Psihiatrul știe că la acest pacient creierul a rămas la nivelul unui copil de 4-5 ani și că boala este din copilărie. Așa scrie în carte, că oligofrenia înseamnă subdezvoltare intelectuală și apare până la 18 ani. Referenții, psihologii și medicii generaliști din comisia de evaluare zic că nu, că dacă la 50 de ani l-a diagnosticat doctorul, boala atunci a apărut. În afară de referatul psihiatrului, pacientul nu are un alt document medical. Întreb comisia de evaluare dacă acest pacient este încadrat într-un grad de handicap. Răspunsul este tranșant: „Nu. Nu are documente care să ateste debutul bolii în copilărie”.
În această situație sunt, până acum, câteva zeci de pacienți, dar hăituirea continuă. La fiecare reevaluare de dosar, dacă actul de debut al bolii nu există în dosar, pacientul este trimis să-l caute. La arhive, la spitale din Iași, din București, din Suceava, Siret, la școli speciale din toată țara, pe unde a avut cândva internări sau școlarizare. Unii pot să meargă și le aduc. Alții nu. Și pierd toate drepturile care decurg din această încadrare pe care nici un om zdravăn nu și-o dorește: de persoană cu handicap.