Zeci de suceveni care nu au terminat generala vor să meargă din nou la școală



– Este vorba despre un program ministerial care sprijină persoanele care au depășit vîrsta de școlarizare, dar vor să se întoarcă la școală și să-și finalizeze cursurile primare
Peste 30 de suceveni, care nu și-au finalizat la timp studiile primare, au solicitat Inspectoratului Școlar Suceava să organizeze o clasă în care să poată merge din nou la școală. Este vorba despre posibilitatea tinerilor de a se reintegra în școală, prin „A doua șansă pentru învățămîntul primar”, un program ministerial care are ca scop sprijinirea copiilor, tinerilor și adulților pentru începerea sau continuarea studiilor primare. La „A doua șansă pentru învățămîntul primar” au avut posibilitatea să se înscrie persoanele care au depășit cu cel puțin patru ani vîrsta de școlarizare și fie nu au parcurs nici o clasă din învățămîntul primar, fie au abandonat pe parcurs, și au depășit vîrsta maximă legală pentru reînscrierea în învățămîntul primar. Așa cum am mai menționat, peste 30 de suceveni s-au înscris în acest program, iar la Suceava vor fi organizate două clase pentru instruirea acestor persoane. Acestea vor funcționa una la Școala Generală nr. 4 din Suceava și una la Școala din Ostra, și așa cum a declarat inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă, „cursurile se vor desfășura după principiile învățămîntului simultan, avînd în vedere că cei înscriși sînt de diferite niveluri”. Totodată, Barbă a mai precizat că „există și posibilitatea ca numărul locurilor din aceste clase să fie suplimentat, dacă vor mai veni cereri”. Potrivit reglementărilor MedC, în programul „A doua șansă pentru învățămîntul primar”, primul semestru al acestui an școlar a început ieri și se va termina pe 10 februarie 2006, urmînd ca de pe 20 februarie și pînă pe 16 iunie să se desfășoare al doilea semestru de pregătire.