– Pentru că au achitat datorii în valoare totală de 630 de milioane de lei, 44 de familii au fost scutite de penalități de aproape 500 de milioane de lei
Câteva zeci de familii din municipiul Suceava pot respira ușurate, pentru că, după o lungă perioadă de timp în care riscau să fie acționate în judecată și evacuate din apartamente, din cauza unor datorii de peste un miliard de lei, acum toate datoriile le-au fost șterse printr-o decizie a Consiliului Local.
Hotărârea consilierilor locali a venit în contextul prevenirii și combaterii marginalizării sociale, la fiecare din cele 44 de familii care au beneficiat de ștergerea datoriilor fiind făcute anchete sociale care au scos la iveală situația financiară dificilă a acestora.
Unii din cei care au beneficiat de scutirea de penalități aveau datorii totale de peste 70 – 80 de milioane de lei, fiind cazuri în care persoane cu handicap, pensionate, aveau de întreținut câte 5 copii școlari, pensionari care au suferit numeroase intervenții chirurgicale, ba chiar și familii cu mulți copii școlari, care au făcut împrumut în bancă pentru a-și achita datoriile.
Drept urmare, la inițiativa primarului Ion Lungu, s-a propus anularea penalităților aferente debitelor restante la plata energiei termice, dar numai pentru familiile care au făcut dovada achitării integrale a contravalorii apei calde și căldurii consumate.
Cele 44 de familii datorau către societatea de termoficare a municipiului Suceava, SC TERMICA SA, peste 1,1 miliarde de lei, dar, în condițiile în care au făcut eforturi pentru a-și achita debitele, în valoare de 630 de milioane de lei, au fost scutite de la plata a aproape 500 de milioane de lei.
Majoritatea acestor familii sunt din cartierul Burdujeni, în principal de pe străzile Jean Bart, calea Unirii, Calea Burdujeni, și Iacob Zadik, dar mai sunt și câteva cazuri din cartierul George Enescu.





