Pentru zeci de suceveni, statul român este o adevărată ciumă. Iar unii dintre ei au fost nevoiți să piardă zile sau chiar luni din viața lor doar pentru că cineva, de sus de la București, a semnat orbește un acord cu Uniunea Europeană. Este vorba de legea de cooperare internațională care reglementează sistemul mandatelor europene și care transformă instanțele de la noi în instituții vasale celor din alte țări membre UE, completată la nivel național cu Legea 302/2004. Practic, din momentul în care mandatul european de arestare a fost emis și a ajuns la instanțele sucevene, nimeni nu mai poate face nimic pentru a verifica dacă sunt întrunite elemente minime ale unei infracțiuni. Tot ceea ce poate face un judecător de la noi este să-l trimită pachet pe învinuit în statul care solicită predarea, iar apoi Dumnezeu cu mila.
Avocații suceveni spun că procedura predării este o mostră de umilință
Acordul de cooperare în ceea ce privește mandatele europene de arestare ar trebui să funcționeze la fel în toate statele membre ale Uniunii Europene. Din păcate, doar unele state le respectă fără crâcnire, printre care și România, în timp ce alte țări, precum Spania, Suedia, Marea Britanie sau Austria o fac doar selectiv. Această lipsă de egalitate în tratament a stârnit numeroase nemulțumiri din partea cetățenilor români, dar și a avocaților care fac doar act de prezență în instanțele de judecată.
Laurian Ostaficiuc, unul dintre avocații suceveni care a avut pe mână mai multe dosare care vizau predarea unor cetățeni români către terțe state ale UE, este de părere că procedura predării în baza mandatelor de arestare europene este o mostră de umilință și supunere.
„Acordurile încheiate de statul român nu oferă garanții suficiente cetățenilor noștri vizavi de pertinența acuzațiilor în baza cărora sunt emise mandatele europene de arestare și nu permit instanțelor din România o minimă verificare a existenței unor indicii în legătură cu consumarea unor fapte cu caracter penal care se referă la implicarea persoanei solicitată”, a arătat avocatul Laurian Ostaficiuc.
Nemții și italienii au cerut cei mai mulți suceveni pentru a-i judeca la ei în țară
Datele statistice arată că de la 1 ianuarie 2007, de la intrarea României în Uniunea Europeană, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au avut de soluționat 80 de cereri pentru predarea unor persoane pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare.
Cele mai multe solicitări au venit din partea Germaniei, 26 la număr, și ale Italiei, în număr de 21. Pe listă mai figurează Belgia – zece cereri, Austria – cinci cereri, Grecia și Franța – câte patru cereri, Olanda și Ungaria – câte trei cereri, respectiv Spania și Polonia – câte două cereri.
Din cele 80 de mandate europene de arestare, doar cinci au fost respinse, iar opt au fost retrase de autoritățile emitente.
Practic, sucevenii au fost trimiși ca sacii de cartofi către cine a solicitat acest lucru, iar în unele cazuri s-a dovedit că au ajuns fără nici o justificare în diferite închisori din Europa.
Trimiși în pușcăriile din străinătate, au fost declarați nevinovați și eliberați
Cel mai revoltător caz este al lui Dănuț Chideuciuc, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din satul Călinești Enache. Acesta a fost luat de acasă în mai 2012, în baza unui mandat european de arestare emis de Biroul Procurorului de pe lângă Curtea de Apel Salonic, sub acuzația că ar fi capul unei rețele de hoți de utilaje. Timp de opt luni, suceveanul a stat închis fără ca nimeni să-i ofere vreo explicație, în condiții degradante și umilitoare, pentru ca pe 23 ianuarie 2013 să fie declarat nevinovat și eliberat cu câteva scuze mârâite printre dinți.
Și nu este singurul care a ajuns în pușcăriile din Uniunea Europeană în mod nejustificat. Vasile Bodaș, din Vicovu de Sus, a fost reținut și arestat pe data de 1 decembrie 2007, în baza unui mandat european de arestare emis de Procuratura orașului german Stade. În acel mandat se arăta că Bodaș este căutat de nemți pentru furtul mai multor calculatoare dintr-o școală din Germania.
După cinci zile de arest, tânărul a fost lăsat să plece. Procuratura din Stade – Germania a trimis o adresă în care scria negru pe alb că mandatul european de arestare emis pe numele lui Bodaș a fost revocat. Nemții au motivat că mandatul fusese retras de mai multă vreme, însă, dintr-o greșeală, au uitat să informeze și autoritățile române.
Ministerul Afacerilor Externe se spală pe mâini și ridică din umeri
Sucevenii care au stat închiși pe nedrept în pușcăriile din străinătate s-au plâns nu doar de tratamentul inuman al gazdelor, ci și de lipsa de implicare a autorităților române din respectivul stat european. În cazul lui Dănuț Chideuciuc, nici un angajat al Ministerului Afacerilor Externe din Grecia nu a catadicsit să dea măcar un telefon pentru a se interesa de starea suceveanului.
Într-un răspuns oferit cotidianului „Monitorul de Suceava”, reprezentanții MAE nu fac altceva decât să ridice din umeri și să se spele pe mâini de eventualele responsabilități.
„Misiunile diplomatice și oficiile consulare nu sunt în măsură să evalueze și să se pronunțe cu privire la sustenabilitatea unor acuzații privind prezumtive abuzuri sau erori judiciare, putând cel mult sesiza în acest sens autoritățile judiciare străine competente”, se arată în răspunsul primit de la MAE.
Din păcate, numărul cazurilor în care misiunile diplomatice au sesizat abuzuri asupra unor cetățeni români este zero, ceea ce spune totul despre implicarea în protejarea cetățenilor noștri.
Mai mult, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe spun că nu au nici o obligație să se informeze despre situația românilor predați în diferite state europene, așa încât abuzurile pot curge liniștit.
„La nivel legislativ, în sarcina MAE nu este prevăzută o obligație specială de a urmări situația cetățenilor români predați autorităților judiciare ale altor state în baza unor mandate europene de arestare. În consecință, misiunile diplomatice și oficiile consulare române le acordă acestora asistența consulară specifică în aceleași condiții ca și celorlalți cetățeni români supuși în străinătate unor măsuri privative de libertate”, se mai arată în răspunsul MAE.
Cu alte cuvinte, după ce ne predăm conaționalii fără să știm nimic din dosarele instrumentate de anchetatorii din Uniunea Europeană, statul român îi uită cu desăvârșire prin închisori.
„Regretabil este că statul român nu asigură o protecție minimă propriilor cetățeni”
Chiar dacă legea de cooperare internațională care reglementează sistemul mandatelor europene este valabilă pentru toate țările Uniunii Europene, unele state nu sunt deloc cooperante în a-și preda cetățenii. Tocmai din acest motiv, avocații suceveni cred că ar trebui instituite condiții mult mai clare care să permită verificarea de către instanțele române a temeinicii acuzațiilor care stau la baza emiterii mandatului european de arestare.
„Regretabil este că statul român nu asigură o protecție minimă propriilor cetățeni în fața unor abuzuri sau erori judiciare. În acest moment, procedura predării cetățenilor români este o simplă verificare a condițiilor formale, fără posibilitatea unor opoziții eficiente”, a adăugat avocatul Laurian Ostaficiuc.