Câteva zeci de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (anul III) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) au înaintat rectorului instituției, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, o sesizare scrisă prin care solicită acestuia „excluderea Niculinei Iacob (n.r. – conf. univ. dr. în cadrul facultății menționate) din examene și înlocuirea acesteia cu alți profesori din universitate”. Cererea este motivată prin faptul că, din cauza restanțelor pe care tinerii le-au acumulat la disciplinele predate de cadrul didactic, aceștia nu au „putut susține examenul de licență în luna iulie, ba mai mult de atât, sunt nevoiți să repete anul III”. Unul dintre studenți susține în document că a fost examinat de 15 ori la aceeași materie și, de fiecare dată, numele său a apărut pe lista picaților.
Reprezentanții USV susțin că memoriul (anonim) a fost înaintat de câțiva studenți care, pe parcursul anilor de facultate, s-au remarcat prin absențe și cunoștințe precare.
Potrivit decanului Facultății de Litere, conf. univ. dr. Luminița Turcu, „vreme de trei ani de zile, acești tineri au absentat de la cursuri, nu și-au manifestat interesul sau au lucrat peste hotare și au venit la facultate doar în perioada examenelor. Noi am venit în sprijinul lor, am prelungit perioadele de reexaminare, am organizat sesiuni suplimentare de evaluare, cu aprobarea Consiliului facultății, tocmai pentru a le mai acorda o șansă”.
Consecințele sunt destul de grave pentru studenții reclamanți, în cazul în care aceștia nu vor reuși să promoveze examenele. Aceștia vor fi exmatriculați, având ulterior posibilitatea de a se reînmatricula în anul III, an de studiu pe care îl vor repeta în regim cu taxă. Referitor la acest lucru, studenții consemnează că nu mai au posibilitatea financiară de a repeta anul sau pentru a plăti alte reexaminări.
Reprezentanții USV: „Sunt studenți care nu știu să facă diferența dintre un pronume și un verb”
Sesizarea restanțierilor, înaintată în data de 27 iulie, se întinde pe trei pagini, studenții mai contestând severitatea dascălului, cerințele ridicate: „Nu suntem roboți să învățăm toată materia pretinsă de dumeaei (n.r. – greșeala aparține reclamanților)”, precum și evaluările exclusiv orale.
În memoriul înaintat de studenții restanțieri se mai arată că „profesoara are pretenția să-i știm în întregime toate cursurile. Această problemă persistă de ani de zile”. Tinerii mai arată că în această situație se regăsesc atât studenți de la programele de licență, zi, dar și de la învățământ la distanță, aceștia din urmă repetând deja anul al III-lea din pricina restanțelor. Aceștia mai reclamă faptul că, în cazul examenului, „dacă greșim la primul subiect, nu ne mai dă voie să tratăm restul subiectelor, spunându-ne să revenim în sesiunea următoare”.
De cealaltă parte, Luminița Turcu spune despre studenții în cauză că nivelul lor de cunoștințe este unul foarte scăzut și că „nu știu să facă diferența dintre un pronume și un verb”.
„Studenții noștri nu mai ating nici nivelul de cunoștințe la care ajunge un elev de clasa a V-a”
Niculina Iacob este cadru didactic titular la disciplinele Istoria limbii române literare, Limba română contemporană (Morfologia), Normă și abatere în limba română actuală și Evoluția normelor în limba română.
Cât privește acuzele care i se aduc în memoriul studenților, aceasta declară: „În realitate, din ce în ce mai des în ultimii ani, unii dintre studenții noștri nu mai ating nici nivelul de cunoștințe la care ajunge un elev de clasa a V-a. Constat cu amărăciune că mulți dintre elevii de clasa a V-a sau de clasa a VI-a au cunoștințe superioare cunoștințelor pe care le au unii dintre studenții actuali de la Litere. A constata că un student, care se vrea absolvent de Litere, nu știe să decline un pronume sau să conjuge un verb și a-l lăsa să promoveze este ca și cum, de la o facultate de matematică, ar promova studenți care nu știu tabla înmulțirii”.
Totodată, respectivii studenți solicită cu fermitate schimbarea formei de evaluarea în cazul disciplinei la care au restanță. Aceștia cer rectorului ca evaluările cunoștințelor să se facă doar prin examen scris.
Referitor la acest aspect, Niculina Iacob menționează că „în vremea studenției noastre, examenele scrise erau o adevărată piatră de încercare. În prezent, tehnica a evoluat foarte mult, iar studenții pot trișa cu ușurință. Consider că examenul oral este cel mai concludent pentru verificarea cunoștințelor asimilate”.
Cu privire la această situație, rectorul Valentin Popa a declarat că a întreprins o cercetare, iar acuzele studenților s-au dovedit a fi neîntemeiate. Cu toate acestea, el a menționat că este dispus să poarte o discuție cu aceștia, în cazul în care i se va solicita acest lucru.