Trafic îngreunat

Zeci de străzi, afectate parțial de lucrările ISPA



Începând de astăzi, lucrările ISPA din municipiul Suceava vor fi reluate și de firma TMUCB, care și-a sistat lucrările, din decizia celor care coordonează programul, ca urmare a temperaturilor foarte scăzute.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a precizat că o parte din echipele TMUCB au venit în Suceava de luni, pentru a pregăti frontul de lucru, dar că lucrările efective vor fi demarate abia de astăzi.
Cel puțin în următoarele două săptămâni, muncitorii TMUCB vor avea de făcut racordurile pe apă potabilă pe 13 străzi: Dragoș Vodă, Republicii, Vasile Bumbac, Sublocotenent Ienceanu, Nucului, Ștefăniță Vodă, Luca Arbore, Armenească, Saturn, Venus, 6 Noiembrie, Mihai Eminescu și Arcașilor.
În același timp, firma Pfeiffer, care se ocupă de partea de reabilitare și extindere a rețelelor de canalizare în cadrul proiectului ISPA, va continua lucrările începute pe străzile Petru Rareș, Mihai Eminescu, Alexandru cel Bun, Castanilor, Zamca, Ilie Ilașcu, 22 Decembrie, Grigore Andrei, Măgurei, Lalelelor, Jupiter și Duzilor.
Pe toate aceste străzi afectate de lucrările ISPA circulația rutieră este îngreunată, pe unele, precum Petru Rareș și Alexandru cel Bun, ea fiind parțial blocată.