– Aproximativ 40 de săteni au cumpărat material lemnos din zona Brodina, Ulma, Izvoarele Sucevei, l-au debitat la două gatere din Bilca, și l-au transportat și comercializat în piețele din Iași și Botoșani
– Toate aceste afaceri s-au făcut “la negru”, pentru a se sustrage de la plata impozitelor
Aproximativ 40 de săteni din comuna Frătăuții Noi vor da cu subsemnatul la Poliție, fiind acuzați că au făcut afaceri ilegale cu lemn de pe urma cărora au câștigat sume fabuloase. După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, la propunerea lucrătorilor Biroului Poliției Rurale Rădăuți, procurorii din localitate au început urmărirea penală împotriva a patru dintre sătenii cu pricina, în urmă cu două zile, alte cinci nume s-au adăugat la dosarul penal deschis în această cauză, magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți punând în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitare fără drept a unei profesii. Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că, în perioada următoare, va fi începută urmărirea penală și împotriva celorlalți peste 30 de săteni din Frătăuții Noi. Toți aceștia vor ajunge în fața procurorilor, după ce, precizează Poliția, printr-un comunicat de presă, “în perioada 2002-2004, au desfășurat activități de achiziționare și comercializare de material lemnos, fără să declare la organele fiscale veniturile realizate din aceste activități, sustragându-se de la plata impozitelor”. Sumele câștigate din urma acestor activități ilicite, susțin anchetatorii, nu au fost deloc mici, valoarea totală a prejudiciului adus bugetului de stat fiind de peste 10 miliarde de lei vechi. Zecile de săteni puși sub acuzare, mărturisesc oamenii legii, cumpărau material lemnos din zona Brodina, Ulma sau Izvoarele Sucevei, îl debitau la două gatere din Bilca, după care îl transportau și comercializau în piețele din județele Iași și Botoșani. Toate aceste afaceri erau făcute “la negru”, astfel încât respectivii nu plăteau nici un leu la stat. De exemplu, unul dintre cei împotriva cărora s-a început, joi, urmărirea penală, este Cristi T., în vârstă de 35 de ani, care, în aproape un an și jumătate, și-a băgat în buzunare, din aceste activități ilicite, aproape 1,5 miliarde de lei vechi.





