Cu cățel și purcel

Zeci de romi și-au făcut cartier la marginea DN 18, în Cârlibaba



În Cârlibaba, zeci de romi și-au ridicat cocioabe din lemn acoperite cu celofan
În Cârlibaba, zeci de romi și-au ridicat cocioabe din lemn acoperite cu celofan

O toloacă situată între râul Bistrița și DN 18, nu departe de ieșirea din județul Suceava spre Maramureș, este „colorată” de mai bine de două săptămâni de câteva zeci de familii de romi, bărbați, femei și o mulțime de copii stând înghesuiți în mai multe cocioabe din lemn. Le folosesc doar noaptea, pentru somn, în restul zilei bătând pădurile din apropiere, în căutare de ciuperci.
Turiștii care merg înspre Lacul Lala și Vârful Ineu, pe drumul forestier care face la stânga de pe drumul național, dau nas în nas cu romii care și-au ridicat un adevărat cartier țigănesc în zonă.
Mici locuințe din scânduri și acoperite cu celofan și crengi, rufe scoase la uscat, toate întregesc peisajul specific comunităților de romi. Seara copiii pot fi văzuți în timp ce bat mingea chiar pe șoseaua națională, iar cei mai mari roiesc pe la un chioșc din zonă. Nu par a fi agresivi, însă abordează imediat trecătorii ce se opresc pe teritoriul lor și devin amenințători dacă sunt fotografiați. Dimineața, înainte de ora 8.00, când din hornurile improvizate iese fum, semn că la munte, pe timp de noapte, frigul devine un dușman tăios chiar și la mijloc de august, în plină caniculă, majoritatea nomazilor sunt deja plecați din tabără. Cutreieră pădurile din zonă, culegând bureți și hribi și vor continua să o facă atâta timp vor mai avea materie primă.
Stau pe un teren privat, închiriat de liderul romilor
Prezența romilor culegători de ciuperci pe teritoriul comunei Cârlibaba nu este o premieră. Autoritățile locale s-au tot trezit cu aceștia în zonă pe perioade lungi de timp, astfel că acum câțiva ani, prin hotărâre de Consiliu Local, s-a interzis ca aceștia să-și mai instaleze tabăra pe domeniul public.
„Nu avem ce să le facem, anul acesta, terenul pe care și-au amenajat locuințele temporare este particular, liderul lor, Virgil Pohoață, fiind cel care l-a închiriat. El i-a adus în zonă ca să culeagă ciuperci, așa se întâmplă în fiecare an. Nu putem să spunem că suntem bucuroși de prezența lor aici dar nici nu avem ce face, mai ales să nu au creat nici un fel de probleme, își văd de treabă”, ne-a spus Dorel Cormoș, secretarul Primăriei Cârlibaba, precizând că aceștia au mai bine de două săptămâni de când au ajuns în zonă.
De altfel, o parte dintre romi nu par a fi foarte săraci. Sunt îmbrăcați bine și au trase pe toloacă și câteva mașini pe care le folosesc pentru a ajunge în zone mai îndepărtate, în măsura în care drumurile forestiere accidentate permit acest lucru.
Adunați din Suceava, Bistrița și Botoșani
Contactat telefonic, liderul romilor din județul Suceava ne-a confirmat cele spuse de secretar și de localnici.
„Am închiriat terenul de la un proprietar din Borșa de două săptămâni și oamenii mai rămân acolo destul timp, depinde și cum va fi vremea. Culegătorii sunt din Dolhasca, Vama, Vicov, din Bistrița sau din Balta Arsă – Botoșani, culeg ciuperci și câștigă în mod cinstit și corect un ban, își asigură o parte din traiul pentru această iarnă”, ne-a spus Virgil Pohoață, care se ocupă de afaceri cu ciuperci de mai mulți ani de zile.
El a garantat că aceștia nu ar reprezenta vreun pericol pentru turiștii care își instalează corturi pe malul râului Bistrița, arătând că scopul prezenței lor la Cârlibaba este doar de a strânge cât mai multe ciuperci și a câștiga mai mulți bani, astfel că evită orice conflict, tocmai pentru a evita riscul de a fi alungați din zonă.
El a mai precizat că în tabără nu sunt numai cetățeni de etnie romă, iar mulți au deja ani buni de zile de când trăiesc din culesul ciupercilor.



Cu cățel și purcel: Zeci de romi și-au făcut cartier la marginea DN 18, în Cârlibaba
Cu cățel și purcel: Zeci de romi și-au făcut cartier la marginea DN 18, în Cârlibaba
În Cârlibaba, zeci de romi și-au ridicat cocioabe din lemn acoperite cu celofan
În Cârlibaba, zeci de romi și-au ridicat cocioabe din lemn acoperite cu celofan