Numeroase forțe de intervenție de la poliție și jandarmerie au fost mobilizate de urgență în Gara Burdujeni, după ce zeci de romi care se aflau într-un accelerat au refuzat să plătească bilete și au declanșat un scandal monstru. Alerta a fost maximă, personalul de tren cerând ajutor și anunțând că grupul pus pe scandal este compus din aproximativ 40 de persoane.
S-au liniștit când au văzut armata de mascați
Alarma s-a dat miercuri noapte, în jurul orei 0.20, romii aflându-se în trenul accelerat 1654, care circula pe ruta Vatra Dornei – București.
„Făcând o evaluare reală a situației, am identificat un risc deosebit și ne-am dat seama că avem nevoie de ajutor, Grupele de Intervenție Rapidă ale Poliției și Jandarmeriei fiind mobilizate în Gara Burdujeni, unde urma să oprească garnitura de tren”, a declarat comisarul Florin Catană, șeful Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, structura care răspunde de siguranța de pe căile ferate.
În total, s-au adunat aproape 30 de oameni ai legii, care au urcat în tren imediat ce acesta a oprit în gară. La vederea numeroaselor efective, persoanele de etnie romă au devenit brusc cooperante, acceptând să coboare din tren și să meargă la secția de poliție din gară fără prea multe discuții.
Nu mai puțin de 26 de romi, bărbați și femei, cu domiciliile în Dolhasca și Pașcani, au primit sancțiuni contravenționale în baza Legii 61/1991, pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 6.500 de lei. De asemenea, acelorași persoane li s-au aplicat suprataxe pentru că nu aveau bilet, în valoare de aproximativ 650 de lei. Surprinzător, romii au găsit banii necesari pentru a plăti aceste suprataxe, părăsind apoi gara și îndreptându-se spre domicilii cu alte mijloace de transport.
În grupul acestor persoane se mai aflau zece minori, care au scăpat de amenzi, și câțiva indivizi care aveau bilete.
La cules fructe de pădure prin munți
Romii scandalagii se urcaseră în tren din zona Vatra Dornei – Mestecăniș și se îndreptau spre casele lor din Dolhasca și Pașcani. Din zona de munte a județului, romii adunaseră fructe de pădure și fragi, pe care urmau să-i vândă în diferite localități.
„Aveam semnale de ceva vreme că există romi care merg în zonă la cules fructe de pădure și afine și nu plătesc bilete. Acum însă s-au adunat foarte mulți, a fost o situație deosebită și doar faptul că am reușit să ne mobilizăm și să colaborăm bine a făcut ca lucrurile să nu degenereze. În vagoane nu au fost produse pagube materiale, iar trenul nu a înregistrat întârziere”, a mai precizat comisarul Catană.




