Situație

Zeci de profesori de nota patru vor preda în școlile sucevene

Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Hrenciuc
Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Hrenciuc

Zeci de profesori suceveni de nota patru vor fi doar peste câteva zile cei care vor sta la catedră și îi vor învăța carte pe elevi. Este vorba despre aproximativ 80 de cadre didactice care nu au reușit să obțină o notă mai mare decât patru la examenul de titularizare, dar care nu au reușit să treacă de acest prag nici la testarea organizată de Inspectoratul Școlar pentru ocuparea unui post de suplinitor calificat. Mai precis, IȘJ a organizat zilele trecute o testare la care au participat cadre didactice din județ care au luat note mai mici de cinci la examenul de titularizare, dar care doresc să ocupe un loc de suplinitor calificat la catedră. 80 dintre profesorii participanți la testare nu au reușit să obțină nici de această dată note peste patru, dar cu toate acestea ei vor intra din toamnă la catedră. Este vorba despre 58 de cadre didactice care au participat la testarea pentru ocuparea unui post de suplinitor calificat, și de 22 de profesori care au fost evaluați pentru a obține o catedră de suplinitor necalificat. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „acești profesori nu vor sta acasă, ci vor obține un post în zonele izolate ale județului, acolo unde acoperirea catedrelor cu cadre didactice este deficitară”. La testările organizate pentru ocuparea catedrelor de suplinitori au participat 458 de profesori, pentru suplinire calificată, și 192 de cadre pentru suplinire necalificată. La ora actuală, în școlile sucevene mai sunt vacante peste 600 de posturi, complete și incomplete, netitularizabile și rămase vacante după toate etapele de mișcare a personalului didactic. Cele mai multe catedre libere sunt în mediul rural, iar acestea vor fi ocupate în ședințele publice organizate de IȘJ de azi și până pe 8 septembrie.

Recomandări

Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată