Situație

Zeci de profesori de istorie și geografie, șomeri

Județul Suceava se confruntă cu un deficit în ceea ce privește numărul de catedre de istorie și geografie vacante.
Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a prezentat situația ca fiind „dramatică”, întrucât la ora actuală se poate vorbi despre aproximativ 40 de cadre didactice care predau aceste două discipline și care nu au loc de muncă.
Numai la examenul de titularizare din acest an, aproximativ 40 de profesori de istorie și geografie au susținut examenul pentru ocuparea a doar două posturi vacante. La numărul acestora se mai adaugă și profesorii care nu au obținut posturi nici la examenele de titularizare anterioare.
„Sunt foarte mulți rămași fără posturi. Ritmul în care se pensionează colegii pentru aceste discipline este destul de scăzut, ei nu pot fi obligați să se pensioneze, și în același timp, oferta educațională a Universității Suceava pe acest profil este una bogată”, a spus Daniel Hrenciuc.

Recomandări

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

„Neurodiversitatea în mediul academic. Strategii de incluziune pentru profesori și studenți”, activitate online la USV

„Terra – mica olimpiadă de geografie”: 176 de participanți și 19 elevi calificați la națională

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei