Câteva zeci de primari suceveni PSD se răzvrătesc împotriva prefectului județului Suceava, Constantin Harasim, nemulțumiți de activitatea instituției pe care acesta o conduce în verificarea legalității hotărârilor emise de Consiliile Locale pentru închirierea pășunilor. În cadrul Consiliului Județean al PSD Suceava, primarul comunei Forăști, Brăduț Avrămia, a anunțat că vorbește în numele a 20 de primari social-democrați care au probleme cu Prefectura Suceava, în sensul legalității hotărârilor și actelor administrative emise de primării.
Brăduț Avrămia a explicat că deși cele 20 de primării au finalizat licitațiile pentru închirierea pășunilor în urmă cu circa șase luni, Prefectura le trimite acum înștiințări că documentele în baza cărora acestea au fost organizate nu ar fi în regulă. „Acum ne vin înapoi documentele și ni se spune că nu e bun planul amenajistic sau nu mai știu ce. Asta după șase luni de la organizarea licitațiilor”, a spus primarul din Forăști, el atrăgând atenția că cei care au câștigat licitațiile au deja încheiate contractele pentru suprafețele de pășuni pe care le-au închiriat. Brăduț Avrămia a solicitat organizarea unei întâlniri la care să participe conducerea Prefecturii, primarii și secretarii localităților, în cadrul căreia să fie lămurite toate aceste probleme. „M-am interesat și la alți colegi, din alte județe, și nu prea se întâmplă același lucru. Și nu știu de ce se întâmplă aici la noi”, a mai precizat Avrămia.
La rândul său, președintele PSD Suceava și șeful Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a întrebat de ce hotărârile pe care Consiliile Locale le-au adoptat în primăvara acestui an, în urma unei discuții cu prefectul, nu mai sunt bune în momentul de față. „Săptămâna viitoare voi discuta cu prioritate cu domnul prefect, deși nu ține de Consiliul Județean chestiunea asta, pentru a avea o întâlnire și să ne lămurim. Pentru că dacă nu reglăm lucrurile acestea, nu putem spune într-o zi da, și într-o zi ba”, a încheiat Nechifor.