Zeci de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava au luat parte în cursul zilei de sâmbătă la acțiunea de ecologizare desfășurată la nivel național “Let’s Do It, Romania!” – Ziua de curățenie națională.
Pompierii au curățat zona împădurită de pe raza localităților Adâncata și Călugăreni, umplând zeci de saci menajeri cu gunoaiele găsite. „Dacă mediul înconjurător nu este păstrat și exploatat rațional, vor face în timp ca natura să devină din prieten cel mai de temut dușman al omului”, a transmis plutonierul major Alin Găleată, din cadrul ISU Suceava.
De cealaltă parte, jandarmii nu au stat nici ei deoparte. Ca în anii precedenți, voluntari din cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au strâns deșeuri din Parcul Nada Florilor și zona Șoldănești, respectiv zona Poligonului Mihoveni.
„Prin implicarea în această acțiune, jandarmii dovedesc încă o dată că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor, ci și pe planul restabilirii raporturilor normale dintre mediu și om”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.