Zeci de persoane cu nevoi speciale din tot județul și-au demonstrat ieri potențialul artistic pe scena Iulius Mall Suceava, într-un spectacol deosebit, ajuns la a VIII-a ediție. „Deschide ochii, deschide inima!” a fost o nouă lecție de viață pe care ne-au predat-o oameni sensibili, care și-au pus „sufletul pe tavă”, cum se spune, au urcat pe o scenă, cu emoții, cu stângăcie, dar au transmis atât de mult, cât să umple inimile a zeci de spectatori care au ales să îi aplaude, să se „închine” în fața unor oameni speciali. De ziua lor, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, ei au dăruit. Este rândul nostru să le apreciem efortul și să le întindem o mână caldă ori de câte ori îi întâlnim.
Uncopil firav, dar cu o voință de fier
Spectacolul „Deschide ochii, deschide inima!”, prezentat de Adina Bănică și Radu Botezatu, a debutat cu un moment poetic, prezentat de Sebastian Crăciun, elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Nr. 3 „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, diagnosticat cu tetrapareză spastică. Uncopil firav, dar cu o voință de fier, un poet, care deja și-a lansat un volum de poezii și își pregătește a doua carte, a reușit să sensibilizeze până la lacrimi publicul. „Noi suntem doar diferiți”, a fost mesajul lui Sebastian, care și-a îndemnat colegii să își depășească limitele și să creadă în Dumnezeu, de unde poate veni și vindecarea.
„Am fructificat la maximum imaginația și creativitatea lor”
Din program nu au lipsit scenetele, colindele, cântecele de muzică populară, romanțele, dansurile populare, colaje muzicale, toate pornite din inimile unor oameni speciali. Laura Bocăneț, asistent medical principal în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Mitocu Dragomirnei și organizatoarea spectacolului, ne-a spus: „Am fructificat la maximum imaginația și creativitatea lor, am pus în valoare potențialul artistic și capacitatea de exprimare. Acest spectacol urmărește să contribuie la schimbarea mentalității și la creșterea gradului de toleranță a societății, la reducerea riscului de marginalizare sau excludere socială a persoanelor cu dizabilități, precum și la conștientizarea, de către toți cetățenii, a faptului că acestea reprezintă o resursă insuficient pusă în valoare în momentul de față și în nici un caz o povară pentru societate. Prin această manifestare toți militam pentru «Șanse egale pentru persoanele cu dizabilități – către o societate fără discriminări»”.
Merită aprecierile tuturor
Cu sufletul, dar și cu mult talent, în costume populare sau în costume de carnaval, au evoluat pe scenă oameni cu nevoi speciale de la CRRN și Locuința Maxim Protejată (LMP) Mitocu Dragomirnei, Complexul terapeutic ”O Noua Viață” Siret, Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate “Laurenția Ulici”, Echipa mobilă Gura Humorului – Sebastian Crăciun, Centrul Școlar „Sfântul Andrei” Gura Humorului, CRRN Sasca Mică, CRRN Pojorâta, CRRN Costâna, CRRN „O Nouă Șansă” Todirești, CRRN Zvoriștea, Casele de tip familial Mihoveni, Șcheia și Adâncata, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Servicii Multifuncționale Fălticeni, Centrul de Plasament „Visătorii” Fundu Moldovei, Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Fundația „Orizonturi” Câmpulung Moldovenesc, Clubul de zi ”Împreuna” Suceava.
Invitați speciali în spectacol: soliștii Andreea Chisăliță, Alexandru Cozaciuc, Sorin Filip, Călin Brăteanu și Formația ”Dinamic Grup” Suceava (Ghiță Sericiuc, Codruț Holca).
Expoziție și modele noi de socializare
Pe lângă spectacolul artistic, la Iulius Mall a fost organizată și o expoziție cu lucrări realizate de persoane cu nevoie speciale, în atelierele ocupaționale din centrele de reabilitare. Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall Suceava. Margareta Isăilă, directorul adjunct al Protecției Copilului, ne-a spus că participarea la acest eveniment este benefică pentru persoanele cu dizabilități, „pentru că le dezvoltăm spiritul competitiv, modele noi de socializare. Este un pas foarte important pentru reinserție socială”.
Sponsori ai acțiunii: SC Georom Suceava, Farmacia Remedia Suceava, Omnitehnic Suceava și SC Bujor. De organizarea în bune condiții a evenimentului s-au ocupat Laura Bocăneț, asistent medical principal în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei, în colaborare cu asociațiile Multicare, Kontrast-E, SAVE, SEVA și AREAS Suceava.