Zeci de persoane căutate și autoturisme furate, predate autorităților judiciare



Autoritățile române și cele din spațiul Schengen au localizat, în ultima săptămână, zeci de persoane căutate în cadrul unor proceduri judiciare, pe numele a 11 erau emis mandate europene de arestare pe care le-au pus în aplicare polițiștii din România, care au identificat și 19 mașini căutate.
În ultima săptămână, 68 de persoane și 24 bunuri ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiștii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, în urma schimbului de date și informații suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE al Poliției Române.
În perioada 17- 22 iulie, autoritățile române au localizat, pe teritoriul țării noastre, ca urmare a consultării Sistemului Informatic Schengen și a schimbului suplimentar de informații prin intermediul Birourilor SIRENE, 40 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS, precizează Poliția.
Astfel, polițiștii români au pus în aplicare 11 mandate europene de arestare și au găsit două persoane ce fuseseră semnalate ca fiind dispărute. De asemenea, au depistat 18 persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.
Totodată, în urma schimbului de date și informații suplimentare au fost identificate, pe teritoriul României, 19 autoturisme căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale de către autorități din alte state membre Schengen.
28 de persoane urmărite la nivel internațional ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen de Poliția Română, dintre care 23 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, au fost identificate de autoritățile străine pe teritoriul lor. De asemenea, acestea au identificat pe teritoriul lor și cinci autovehicule căutate de autoritățile române.