Joi noapte

Zeci de oameni au muncit șase ore pentru a scoate din nămeți o bătrână supraponderală cardiacă

Zeci de oameni, pompieri, jandarmi și voluntari s-au mobilizat joi seară pentru a face loc ambulanței, printre nămeți, spre locuința în care se afla o femeie în vârstă de 70 de ani, supraponderală, care suferise o criză cardiacă. Femeia, Elena Cosma, din satul Berești, comuna Hânțești, se simțea rău de câteva zile iar ieri, în jurul orei 17.00, soțul ei a sunat la 112 și a cerut ajutor.
Echipajul SMURD deplasat înspre locuința victimei s-a oprit însă cu mai bine de un kilometru înainte de a ajunge la gospodăria femeii care avea nevoie de ajutor. Drumul era înzăpezit, pe unele porțiuni stratul de zăpadă având și doi metri.
Inițial, la fața locului au fost chemați jandarmii însă cum cantiatatea de zăpadă de pe drum era imensă s-a apelat și la alte forțe. În zonă a ajuns și un echipaj de pompieri de la Detașamentul Suceava. De asemenea, primarul comunei a mobilizat și voluntari din sat. Un agent economic din Adâncata a trimis un utilaj în zonă, care a acționat în paralel cu zecile de voluntari cu lopeți.
După șase ore de muncă, la ora 1.00 din noapte, echipele de salvatori au reușit să ajungă în cele din urmă la victimă. Femeia a fost preluată de echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava și transportată la Spitalul Județean.
Acțiunea a fost coordonată de prefectul Sucevei, Florin Sinescu și de colonelul Ion Burlui, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.