Servicii problemă

Zeci de mii de suceveni, fără apă caldă timp de două zile



Aproape jumătate din populația Sucevei nici bine nu a apucat să redeschidă robinetele de apă caldă, că după două zile a rămas din nou fără acest serviciu. Spre ghinionul lor, în aceleași zone în care s-a întârziat cu reluarea furnizării apei calde (George Enescu), avariile s-au ținut lanț în cursul zilei de joi, începând chiar din timpul nopții, de acolo fiind declanșate alte avarii, pe magistrala II dar și pe alte conducte secundare, bilanțul final fiind unul înfiorător.
În doar câteva ore, jumătate din municipiul reședință de județ a rămas fără apă caldă timp de două zile, iar de cum se repara o spărtură dintr-un loc, alte două apăreau în alte zone.
Acesta este prețul pe care îl plătesc sucevenii pentru faptul că, de zeci de ani, nimeni nu a mai investit în înlocuirea și modernizarea rețelelor de termoficare, care au o vechime de aproape 50 de ani.
Avarii în lanț și explozii de conducte Ieri dimineață, furnizarea apei calde nu a fost reluată după ora 10.00, cum se estimase în cursul zilei de joi, ci abia spre seară, în cartierele Obcini și George Enescu. Singurul cartier în care apa caldă a revenit în jurul orei promise a fost Zamca, unde avaria a putut fi remediată fără a apărea complicații ulterioare.
În schimb, în George Enescu, unde a apărut prima avarie la magistrala de termoficare, de cum s-a încercat furnizarea apei calde, ieri dimineață, o altă țeavă a cedat, încât tot ce s-a făcut până atunci, de la oprirea apei, golirea conductelor și repararea zonei afectate, a fost reluat, spre disperarea locuitorilor, dar și a echipelor de intervenție, care au lucrat toată noaptea.
În plus, pe lângă cele cinci avarii majore apărute ieri, echipele de la Termica au fost nevoite să intervină și la PT Bucovina, unde o conductă a explodat, provocând pierderi de zeci de tone de apă caldă.
Pentru că cele trei echipe de intervenție ale Termica au fost nevoite să se împartă în 6-7 direcții, ca să repare stricăciunile apărute într-o singură zi, lucrările au decurs anevoios, chiar de s-a lucrat continuu.
“Sper să nu mai apară nici o avarie la noapte, că nu mai am cu cine interveni. Oamenii sunt extenuați, nu s-au odihnit deloc”, a spus ieri directorul de termoficare al Termica, Neculai Frunzaru.
Populația, nemulțumită de oprirea apei calde Oprirea apei calde, la doar câteva zile după ce s-a încheiat perioada de revizie de vară, atât de neplăcută pentru majoritatea sucevenilor, care au nevoie de apă caldă zilnic, i-a nemulțumit pe locuitorii celor trei cartiere afectate de avarii.
“Am stat anul trecut trei luni fără apă caldă, acum două săptămâni, cât a durat revizia, dar nici acum nu pot avea apă caldă?”, se întreabă un sucevean din George Enescu, unde punctul termic a fost reabilitat anul trecut. Chiar dacă reabilitările au fost făcute la punctul termic și la rețeaua de distribuție către blocuri, nu la magistrala de termoficare sau la conductele secundare de transport a agentului termic, oamenii știu un singur lucru: plătesc pentru un serviciu de care nu beneficiază tot timpul, așa cum ar fi normal.
Suceava e un oraș măcinat anual de sute sau chiar mii de avarii, cu un sistem de transport a agentului termic care se întinde pe 79 de kilometri de conductă principală și 451 de kilometri de conducte secundare, la care se mai adaugă alte sute de kilometri de conducte de distribuție. Din sistemul de transport al agentului termic, până acum a fost înlocuită doar o porțiune de 600 de metri, anul trecut, cu o investiție de 18 miliarde de lei vechi, a Termica, în vreme ce din sistemul de distribuție a fost înlocuit cam 20%, dar tot începând de anul trecut.



Recomandări