La judecată

Zeci de mii de pachete de țigări de contrabandă introduse în țară sub protecția unui șef din Poliția de Frontieră



Subcomisarul Octavian Petru Cuzencu, considerat capul grupării
Subcomisarul Octavian Petru Cuzencu, considerat capul grupării

Un grup de 25 de persoane, printre care se regăsesc 11 lucrători vamali și șase polițiști de frontieră, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Toți sunt acuzați că în perioada decembrie 2008 – martie 2009 au constituit o grupare care introducea în România țigări de contrabandă cumpărate din Ucraina. Cap al grupării este considerat subcomisarul Octavian Petru Cuzencu, care la acea vreme deținea funcția de șef de tură în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. În acest moment, Cuzencu lucrează ca ofițer în cadrul compartimentului ture la Sectorul Poliției de Frontieră Rădăuți, iar ca urmare a înaintării rechizitoriului în instanță va fi pus la dispoziție. La fel se va întâmpla și cu ceilalți polițiști de frontieră aflați în activitate. Pe lângă subcomisarul Octavian Cuzencu, DNA Suceava a mai dispus trimiterea în judecată și a agentului Sorin Pușcașu, a agentului Vasile Iulian Scripcariu, a agentului Sorin Constantin Ungureanu, a agentului Adrian Sorin Borș și a comisarului-șef de poliție judiciară Liviu Volosciuc.
Cuzencu se ocupa cu asigurarea transporturilor ilegale de țigări
În cazul lui Cuzencu, procurorii DNA Suceava au stabilit că este vorba de următoarele infracțiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea la un grup infracțional, folosirea în orice mod de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.
În rechizitoriul întocmit de procurorii suceveni se arată: „Prin încălcarea și exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, cu intenție, a permis membrilor grupului infracțional organizat să introducă în România importante cantități de produse accizabile (țigări) cu încălcarea dispozițiilor legale (peste plafonul vamal, fără plata accizelor și taxelor vamale), fără a dispune măsuri de confiscare a acestora, asigurându-le posibilitatea de comercializare a țigărilor și dobândirea unor foloase necuvenite”.
În actul de sesizare a instanței de judecată se mai arată că Octavian Cuzencu avea și rolul de a coordona și sprijini activitățile ilicite de introducere în țară, prin Vama Siret, a țigărilor cumpărate din Ucraina sau din magazinele duty-free. Evitarea controalelor de pe traseu și a confiscării produselor accizabile ori intervenția pe lângă lucrătorii vamali, polițiștii de frontieră din PTF Siret sau de la echipele de control ale IJPF Suceava, respectiv DRAOV Iași, erau alte preocupări ale subcomisarului Cuzencu. De asemenea, în virtutea funcției pe care o deținea, fostul șef de tură din PTF Siret a avut acces la mai multe informații cu caracter secret pe care le-a folosit pentru a-și avertiza protejații în scopul evitării unor controale care ar fi dus la confiscarea țigărilor de contrabandă.
Grupul vameșilor, mult mai numeros decât al polițiștilor de frontieră
În afara celor șase polițiști de frontieră menționați mai sus, în fața instanței de judecată au mai fost trimiși și 11 inspectori vamali. Din acest sector de activitate, „actori” principali sunt considerați mai mulți inspectori vamali. Astfel, inspectorul vamal superior Nicolaie Cojocariu este acuzat de trei infracțiuni, respectiv abuz în serviciu în formă calificată, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea la un grup infracțional și luare de mită. Tot pentru trei infracțiuni va fi judecat și controlorul vamal Lucian Doru Mureșan, care în loc de dare de mită va răspunde pentru folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Cap de listă în privința numărului de acuzații este inspectorul vamal Ernest Dan Coroleucă, împotriva căruia anchetatorii au reținut patru tipuri de infracțiuni.
Pe lista inculpaților mai figurează inspectorul vamal Mircea Andronachi, controlorul vamal Ioan Dănuț Jalbă, inspectorul vamal Mirela Larisa Donisan, inspectorul vamal Vladislav Mihai Szuchanzski, inspectorul vamal Lucian Daniel Zegrea și inspectorul vamal Lazăr Ungureanu, toți aflați în activitate la acea vreme la Biroul Vamal Siret. Acestora li se adaugă și Ioan Ciobotariu, controlor vamal în cadrul Direcției Regionale Vamale Iași.
Octavian și Adriana Cuzencu, afaceri în familie cu țigări de contrabandă
Grupul persoanelor care nu dețin funcții în Poliția de Frontieră sau la vamă și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este compus din opt persoane. Printre acestea se găsește și Adriana Cuzencu, nimeni alta decât soția fostului șef de tură din PTF Siret. Adriana Cuzencu va trebui să răspundă pentru acuzațiile de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, dar și pentru inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea la un grup infracțional.
Printre cei care au beneficiat de serviciile lui Octavian Cuzencu s-a numărat și soția acestuia, Adriana Cuzencu. Aceasta a fost favorizată să introducă în țară, sub protecția soțului, mii de pachete de țigări, la fiecare transport fiind însoțită și de alte persoane din grupare.
„În perioada ianuarie-martie 2009, la indicațiile și sub coordonarea soțului său, învinuitul Cuzencu Petru Octavian, a achiziționat din Ucraina sau de la duty-free diverse cantități de țigări pe care le-a introdus în țară. Mărfurile erau transportate la domiciliul învinuitului Cuzencu Petru Octavian de către soția acestuia, ajutată fiind uneori și de învinuita Acasandrei Mirela, și comercializate de aceasta din urmă către diverse persoane”, se arată în rechizitoriu.
Cine sunt celelalte persoane trimise în judecată
În afara Adrianei Cuzencu, în fața judecătorilor vor mai apărea alte șapte persoane. Este vorba de Cornelia Grumeza, acuzată de trei infracțiuni, Mihaiela Mariana Baciu, tot pentru trei infracțiuni, Mirela Acasandrei, același număr de infracțiuni, Lioara Olariu, Stelian Vasile Ciobaniuc și Cristian Marius Adochiței, toți cu două tipuri de infracțiuni reținute în rechizitoriu, și Angela Băncescu, cu o singură infracțiune.
În total, gruparea a reușit să introducă în țară zeci de mii de pachete de țigări de contrabandă, prejudiciul adus bugetului de stat ridicându-se la câteva sute de mii de lei.
Pentru a putea intra cu țigările fără a le fi confiscate, „transportatorii” ofereau șpăgi cuprinse între 100 și 300 de lei, în funcție de cantitatea de marfă, polițiștilor de frontieră și vameșilor care erau de serviciu în PTF Siret.
Copiii fostului viceprimar din Siret, clienți fideli la DNA
Printre cei trimiși în judecată se află și Sorin Constantin Ungureanu, unul dintre copiii fostului viceprimar din Siret, Dragoș Ungureanu, printre altele și fost reprezentant economic al României la Consulatul de la Cernăuți. Agentul Sorin Constantin Ungureanu este acuzat de fapte similare pentru care fratele său, George Bogdan Ungureanu, a fost trimis în judecată în cursul anului trecut de procurorii structurii centrale a DNA.
Vameșul Lazăr Ungureanu, trimis în judecată de două ori în mai puțin de un an
Legături cu dosarul „Șpagă în Vama Siret” din februarie 2011 există și în altă direcție. Este vorba de inspectorul vamal Lazăr Ungureanu, fost șef de tură în PTF Siret. Acesta a fost arestat timp de trei luni pentru dare de mită, iar în aprilie anul trecut procurorii DNA București l-au trimis în judecată. Și Doru Lucian Mureșan este un alt client fidel al DNA, el mai fiind trimis în judecată într-un alt dosar pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, sub acuzația că a permis intrarea în țară a 2.000 de pachete de țigări, fără respectarea legislației în vigoare.



Recomandări

Șoldan a solicitat, în prezența șefului Poliției de Frontieră și al Inspectoratului Teritorial din Sighet, mutarea sediului acestei instituții din Maramureș în Suceava

Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc
Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc