Probleme financiare

Zeci de mii de elevi suceveni vor primi rechizite gratuite de la Guvern



Peste 50 de mii de elevi suceveni, care provin din familii cu probleme financiare, vor primi rechizite gratuite pentru începerea noului an școlar.
Conform evidențelor Inspectoratului Școlar Suceava, un număr de 51.433 de elevi din învățământul obligatoriu de stat vor primi rechizite gratuite de la Guvern.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Suceava, Laurența Hacman Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a alocat județului suma de 1.111.190 lei (11,1 miliarde de lei vechi) pentru achiziționarea rechizitelor, în baza propunerii IȘJ Suceava, după centralizarea propunerile din școli, având în vedere solicitările elevilor și situația socială a acestora.
Aprobarea cererilor s-a făcut în funcție de venitul net pe membru de familie realizat în luna iulie. Potrivit OMECT există 4 tipuri de pachete de rechizite pe niveluri de școlaritate și clasă (clasa I, clasele II-IV, clasele V-VII, clasa a VIII-a ). Laurența Hacman a mai precizat că distribuirea acestora se va realiza de către IȘJ în cursul lunii septembrie. ¬



Recomandări

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi
Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi