Control în trafic

Zeci de mașini, trase pe dreapta pentru defecțiuni tehnice

Nu mai puțin de 32 de șoferi au fost amendați, cei mai mulți rămânând și fără certificate de înmatriculare, după ce s-a constatat că mașinile cu care se deplasau aveau defecțiuni tehnice. Totul s-a întâmplat în primele două zile ale acestei săptămâni, când polițiști de la Serviciul Rutier, împreună cu inspectorii Registrului Auro Român, cei care pot constata defecțiunile tehnice ale mașinilor, au făcut un amplu control în tot județul, în scopul de a depista mașinile care, din cauza stării lor, sunt un pericol pentru siguranța traficului rutier.
În cadrul acțiunii au fost trase pe dreapta și verificate 466 de vehicule, în 32 de cazuri fiind constatate defecțiuni tehnice (sisteme de frânare uzate, probleme cu direcția, emiterea de noxe peste normele legale ori defecțiuni la sistemele iluminare). În plus, agenții de circulație au vizat și alte abateri în trafic, astfel că în total au fost aplicate 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 27.000 de lei, de asemenea fiind constatate două infracțiuni și reținute trei permise de conducere.

Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina