Zeci de mașini au fost sparte de hoți de la începutul anului, hoții acționând după ce au observat în interior bunuri de valoare. O analiză a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava arată că în primele trei luni ale acestui an au fost sparte 38 de autovehicule, iar în 36 dintre cazuri hoții au furat bunuri din interior, altele decât radio-casetofoane.
Și în luna aprilie furturile de acest gen au continuat. Două exemple recente sunt un furt și o tentativă de furt petrecute miercuri noapte.
Într-un prim caz, miercuri, în jurul orei 22.00, o tânără din Fântâna Mare, Maria L., în vârstă de 28 de ani, a anunțat că și-a găsit mașina spartă, pe strada Samoil Isopescu din municipiul Suceava.
Tânăra parcase în zonă în seara aceleiași zile, lăsând pe bancheta din spate o geantă cu un laptop și o geantă cu contracte ale unor abonați la firma de telefonie unde lucrează, plus mai multe cartele. Atrași de bunurile lăsate la vedere, hoții au spart geamul portierei stânga spate, furând cu ușurință gențile.
Prejudiciul creat este de 3.500 de lei.
Doi frați au spart o mașină după ce au pus ochii pe o geacă și un portofel
Un caz similar, însă în care hoții au fost prinși, s-a petrecut două ore mai târziu, în miez de noapte, pe strada Cuza Vodă, în cartierul Burdujeni.
O patrulă de la Poliția municipiului Suceava a surprins un tânăr care forțase ușa unei mașini, cu intenția de a fura bunurile din interior. Hoțul, Ionuț Ș., în vârstă de 18 ani, din Dolhasca, a declarat poliției că, trecând pe lângă mașină, a observat în interior mai multe bunuri, printre care o geacă și un portofel, forțând sistemul de închidere al unei portiere.
În apropiere de mașină a fost identificat și un copil de opt ani, fratele tânărului de 18 ani, care stătea de „șase” în momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului.
„Cei doi au fost conduși la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde s-a întocmit proces-verbal de constatare pentru comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat»”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Recomandările poliției
Având în vedere toate aceste exemple, poliția avertizează că în mașină nu trebuie lăsate niciodată la vedere bunuri, bani sau documente importante, nici măcar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. De asemenea, foarte important, cheile trebuie scoase din contact, iar portierele asigurate, chiar dacă proprietarul pleacă de lângă mașină pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Poliția mai recomandă parcarea mașinilor în locuri cât mai puțin izolate și bine iluminate.