Zeci de gospodării din Vatra Dornei au fost afectate de inundații în seara zilei de sâmbătă, iar unele se aflau sub ape și ieri după-amiază. Situația a apărut după ce blocuri imense de gheață s-au pus în mișcare pe râul Dorna și au creat baraje naturale care au schimbat efectiv cursul firesc și au dus la inundarea de case, curți și anexe.
Oamenii ale căror gospodării au fost acoperite de ape spun că nu au mai văzut așa ceva de foarte mulți ani și cred că autoritățile s-au mișcat mult prea greu și ineficient.
Cele mai multe critici s-au îndreptat către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a căror intervenție a fost extrem de lentă.
„Nici măcar saci nu au adus (notă – reprezentanții ISU). A venit un tractor de la primărie cred, pe care l-am luat cu mare greutate, iar pompierii au stat și s-au uitat. Până nu i-am luat la înjurături și nu am dat telefoane nu s-au mișcat. În acest mod nu se acționează. La ora 9.00 am luat legătura cu pompierii, au venit pe la 10 și ceva. Le-am cerut doar o pereche de cizme să pot merge să iau camioneta să pot evacua turiștii, dar nu aveau așa ceva”, a mărturisit Daniel Olaru, unul dintre dornenii extrem de nemulțumiți de implicarea autorităților.
Nu este singurul care arată cu degetul spre pompieri. Aceeași opinie o are și un vecin care a fost nevoit să intervină singur în prima parte a situației critice.
„Pompierii au venit nepregătiți, s-a lucrat cu sculele noastre, cu sacii noștri, cu balastul nostru, după câteva ore au ajuns și ei cu tot ce trebuie”, a menționat Virgil, un alt dornean ale cărui curte și anexe se afla și ieri sub ape.
În doar câteva minute, apele râului Dorna și-au creat un nou curs, prin casele și curțile oamenilor
Dornenii spun că primele semne ale dezastrului care a urmat au început să apară în jurul prânzului, când ploaia și temperaturile ridicate au pus în mișcare mari aglomerări de ghețuri, iar unele sloiuri pluteau în picioare și arătau înfricoșător. Chiar dacă din momentul în care sloiurile au început să curgă și până ce râul Dorna și-a schimbat cursul ca urmare a blocajelor apărute au trecut ore bune, autoritățile nu au reușit să găsească nici o soluție care să împiedice dezastrul.
„S-a făcut aici un baraj din sloiurile de gheață și după 10-12 ore de când s-a format barajul și-a dat drumul dintr-odată, într-o jumătate de oră a fost plin de apă”, a povestit unul dintre oamenii ale căror gospodării au fost afectate de revărsarea râului Dorna.
După ce barajul a fost finalizat de mama natură, a fost o chestiune de minute până când apa și-a găsit un nou curs. Din păcate, acesta a fost prin casele și curțile oamenilor.
„Dacă aici în casă are 30 de cm, afară cât să aibă? A fost o chestie de 20 de minute”, a spus dorneanul Virgil. Acesta spune că a trăit momente de spaimă, mai ales că în casa în care locuiește se aflau și trei femei gravide, din care una a fost evacuată pentru a nu intra în panică. Tot el a urcat un câine în pod, iar un altul l-a adăpostit într-o iesle pentru a nu lăsa animalele pradă apelor furioase.
Oricum, oamenii spun că nu au mai văzut un fenomen similar, cel puțin în ultimii 25 de ani.
„Sâmbătă, pe la 12.00, au trecut primele sloiuri, și după a venit puhoiul, au venit alte sloiuri până la nivelul digului și atunci mi s-a părut pericolul cel mai mare”, a povestit Aneta Otârcă. O vecină, Mariana, a mărturisit că nu credea că o să se ajungă aici: „Niciodată de când suntem aici nu a fost apa atât de mare, a mai ieșit apa, dar nu așa”.
Turiști cărați în spate de pompieri, pentru a fi scoși dintre ape
Mai mulți turiști aflați la o pensiune au fost evacuați cu ajutorul pompierilor care i-au cărat în spate pentru a-i duce în siguranță.
„Toată pensiunea era plină cu turiști și i-am evacuat pe toți că nu am avut încotro”, a spus Daniel Ungureanu, proprietarul pensiunii.
Chiar dacă situația era una destul de dificilă, turiștii din Iași nu s-au speriat și spun că nu au crezut că vor trece printr-o astfel de experiență.
Ieri, pirotehniștii de la ISU Suceava au detonat o parte din aglomerările de gheață și sperau ca situația să revină încet-încet la normal. Totuși, situația continua să fie critică, mai ales că începând de marți se anunță din nou temperaturi negative. În cazul în care aceste baraje naturale nu vor fi sparte și râul Dorna nu va reveni în matca sa, apele vor continua să curgă prin curți și case, ceea ce ar provoca pagube mult mai însemnate.
Potrivit ultimului bilanț al reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, în urma inundațiilor de la Vatra Dornei au fost afectate 16 case, 33 de anexe și 18 curți.
Cum s-a ajuns la această situație
Reprezentanții ISU Suceava au explicat și motivele pentru care s-a ajuns la situația critică de la Vatra Dornei.
„Pe parcursul zilei de 4 februarie a.c. s-au înregistrat creșteri rapide ale debitelor în bazinele râurilor Dorna și Bistrița. Temperatura crescută a favorizat topirea zăpezilor de pe versanți și a ghețurilor din albii. Apa revărsată din albia râurilor a afectat case, anexe și curți, toate din municipiul Vatra Dornei. Pompierii militari au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei și saci de nisip pentru ridicarea unor diguri de protecție”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cu reprezentanți ai pompierilor militari suceveni, ai Instituției Prefectului, ai SGA, ai Poliției și ai Jandarmeriei.
„În zona Vatra Dornei s-au deplasat subprefectul Ionuț Crețuleac și generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-șef al ISU Suceava. 30 de pompieri militari au intervenit cu trei autospeciale și patru motopompe pentru evacuarea apei și pentru ridicarea unor diguri din saci de nisip, în zonele în care apa amenința gospodăriile. Au mai intervenit lucrători ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei, cu primarul și viceprimarul municipiului, precum și primarul și voluntari ai comunei Dorna Candrenilor, cu utilaje și accesorii specifice”, se mai arată în comunicatul ISU Suceava.