Zeci de elevi au fost prezenți, ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, și au vizitat laboratoarele Serviciului Criminalistic, în cadrul Zilei Porților Deschise, eveniment organizat cu ocazia Zilei Poliției Române, sărbătorită astăzi, 25 martie. Elevii, fie ei de școală generală sau de liceu, au putut vedea dotărilor polițiștilor criminaliști, polițiștilor de la rutieră, precum și cele ale luptătorilor Detașamentului pentru Intervenție Rapidă.
Una dintre cele mai interesante opriri a fost la poligraful poliției, așa-zisul detector de minciuni, dar și în holul de la parterul Inspectoratului de Poliție, acolo unde le-a fost pregătită o expoziție de arme de panoplie.
„Laboratorul poligraf, aparatele radar, câini de urmă, armamentul din dotare, mașini de intervenție, procedee de autoapărare sunt doar câteva din prezentările făcute tinerilor dornici să vadă și să cunoască o lume pe care au putut să o perceapă, până acum, doar prin intermediul televizorului”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.
Tinerii interesați au primit informații despre profesia de polițist și școlarizarea în unitățile de profil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Și jurnaliștii prezenți au avut parte de un moment interesant, fiind invitați să participe la ședințe de tragere cu armament în poligonul special amenajat al poliției.





