„Aviația” prin ochii copiilor

Zeci de elevi au fost pasageri, pentru o zi, ai Aeroportului „Ștefan cel Mare” și ai Aeroclubului „Grigore Baștan”

Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră

În cadrul programului educațional „Școala altfel“, grupuri de elevi de la mai multe instituții de învățământ din județ au vizitat Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava și Aeroclubul „Grigore Baștan” Suceava. Beneficiind de porțile larg deschise ale aeroportului și de bunăvoința angajaților, elevi au jucat rolul de pasageri, pentru mulți dintre ei vizita la acest obiectiv fiind o premieră. Cei mici au făcut cunoștință cu personalul, cu tehnica și dotările aeroportului și au luat la cunoștință de toate formalitățile ce se impun pe un aeroport.
Cât privește vizita la Aeroclubul Suceava, personalul a oferit explicații tehnice profesioniste despre părțile componente ale elicopterului, avionului și planoarelor și le-a explicat micuților, pe înțelesul lor, tehnica zborului.
„Elevii clasei I C de la Colegiul Național «Mihai Eminescu» au ocazia de a vizita Aeroportul «Ștefan cel Mare», pentru cei mai mulți dintre ei fiind prima data când sunt în vizită aici. Cei mici au ocazia de a vedea pe viu avioanele, elicopterele, pe care, ani la rând, le-au aclamat, le-au desenat sau le-au văzut la televizor. Când ne vom întoarce la școală, vom face o evaluare a acestei activități. Această inițiativă este inclusă în programul «Școala altfel»”, a explicat înv. Magda Iamțoc.
Experiență în premieră, pentru cei mai mulți dintre elevi
Micuții au fost deosebit de curioși și receptivi la explicații, dar mai ales bucuroși să urce în avioane, planoare sau în elicopter, să pipăie manșa și celelalte comenzi ale aparatelor de zbor și să pozeze în piloți, pentru a le arăta prietenilor și părinților unde au fost.
„Am venit cu un grup de 60 de copii de la Școala Gimnazială «Mihai Eminescu» Bănești, din clasele a III-a, a IV-a și a V-a. Suntem încântați de ceea ce am văzut, am fost primiți foarte bine. Ne dorim ca elevii să înțeleagă cât mai multe lucruri și să rămână cu amintiri frumoase”, ne-a declarat un cadru didactic al școlii din Bănești.
Nu puțini au fost elevii pentru care experiența de la aeroclub a fost una cu adevărat inedită, școlarii exprimându-și la unison dorința de a reveni în acest loc.
„Astăzi am fost la turnul de control, ne-au arătat de unde sunt ghidate avioanele, am fost pe pistă și în sala de așteptare. Am văzut și avioane reale pentru prima dată. Mi-aș dori să zbor și în realitate”, ne-a declarat entuziastă o elevă.
Aeroclubul „Grigore Baștan” Suceava e o școală de zbor care se adresează tinerilor între 16 și 22 de ani, statul asigurându-le gratuitatea cursurilor pentru piloți de planor și parașutiști. Conform reprezentanților aeroclubului, „în fiecare an avem schimburi de experiență cu numeroase școli din Botoșani și din Suceava, sute de copii vizitându-ne”.
„Copiii au vizitat avionul rusesc tip AN2 folosit pentru lansări de parașutiști, celălalt e un avion polonez Vilga 35 pentru tractarea planoarelor. Totodată, copiii au vizitat planoarele de dublă comandă pentru școală și de simplă comandă pentru piloții avansați”, au mai explicat aceștia.

Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Zeci de elevi au fost pasageri, pentru o zi, ai Aeroportului „Ștefan cel Mare” și ai Aeroclubului „Grigore Baștan”
Zeci de elevi au fost pasageri, pentru o zi, ai Aeroportului „Ștefan cel Mare” și ai Aeroclubului „Grigore Baștan”
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră
Pentru cei mai mulți dintre elevi, vizita la Aeroportul Suceava a fost o premieră

Recomandări

Profesori și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus+ de prevenire și combatere a bullyingului