– Alături de polițiști, elevii au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentelor de circulație, după care au așezat lumânările în forma unor litere, reieșind în final titlul campaniei Poliției: „Stop accidentelor rutiere! Viața are prioritate!”
Zeci de elevi au aprins lumânări, vineri seară, în fața Casei de Cultură din municipiul Suceava, în memoria victimelor accidentelor de circulație. Lumânările au fost așezate apoi pe esplanada Casei de Cultură, în forma unor litere, reieșind în final titlul campaniei demarate în aceeași zi de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava: „Stop accidentelor rutiere! Viața are prioritate!”. Acțiunea a fost organizată de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere, fiind prezenți, pe lângă polițiști, zeci de elevi ai liceelor sucevene. Împreună, au ținut un moment de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în urma accidentelor rutiere. „Debutul proiectului nostru coincide cu Săptămâna Mondială a Siguranței Rutiere (23-29 aprilie 2007) și are ca scop reducerea numărului persoanelor decedate și rănite grav în accidente rutiere prin acțiuni de conștientizare a opiniei publice asupra dinamicii și consecințelor evenimentelor rutiere soldate cu victime”, a declarat subinsepctorul Ileana Iacob, precizând că seria activităților preventiv-educative constă în întâlniri tematice și concursuri pe teme de educație rutieră, destinate copiilor din învățământul primar. Tot vineri, în memoria victimelor accidentelor rutiere, începând cu orele 12.00, sirenele mașinilor de poliție din toată țara au fost pornite timp de câteva secunde.






