Solidaritate

Zeci de donatori au luat ieri cu asalt Centrul de Transfuzie din Suceava pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, după incendiul din clubul Colectiv

Voluntarii donatori au așteptat și au stat la rând pentru a putea dona
Voluntarii donatori au așteptat și au stat la rând pentru a putea dona

Impresionați de tragedia petrecută vineri seară în clubul Colectiv din București, în urma căreia 31 de persoane și-au pierdut viața și alte 200 au fost rănite, sucevenii au luat cu asalt Centrul Județean de Transfuzie Sanguină de la primele ore ale dimineții de luni, pentru a dona sânge. Cei mai mulți dintre voluntari erau tineri, care au venit din solidaritate cu cei aflați pe patul de spital, dar și oameni de vârsta a doua, impresionați de drama tinerilor care le puteau fi copii. Elevi, părinți, jucători ai echipei de handbal de la Universitatea Suceava, zeci de suceveni au ținut să fie, prin gestul lor, alături de cei aflați în suferință. Mulți dintre ei au donat sânge pentru prima dată, câțiva elevi venind să doneze de la Gura Humorului.
„Am văzut pe Facebook că este nevoie de sânge și pentru că pot măcar atât să fac, am venit de la Gura Humorului. Suntem cinci elevi, trei băieți și două fete”, a povestit Bogdan Leancă. Alți elevi au venit de la liceele din oraș pentru a-și arăta solidaritatea cu victimele incendiului. „E o tragedie națională, au murit copii ca noi… Când am aflat m-am gândit că puteam să pățesc și eu, cu o seară înainte fusesem și eu în club…”, s-a arătat impresionat Mihai, un tânăr de 18 ani, din Suceava.
La rândul lor, oameni de toate vârstele au ținut să fie alături de cei aflați în suferință pe patul de spital.
„Foarte mult am suferit și îmi pare foarte rău, am și eu copii și mi-e foarte greu. Când am văzut mulți tineri pe jos așteptând… am fost foarte impresionată și am venit aici să donez sânge. Am fost ieri la biserică și am pus o lumânare și m-am rugat pentru ei, căci puteau fi copiii mei”, ne-a spus Manuela Băițan, iar Viorel Pietrariu, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Suceava, a vrut să se alăture și el celor care au donat sânge. „Sunt și eu părinte, sunt impresionat de ceea ce s-a întâmplat, am auzit că sunt mulți copii care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Distanța este mare între Suceava și București, dar toți suntem din aceeași casă, să spunem așa. Și mai ales în momentele astea, este mare nevoie de solidaritatea noastră”, a declarat bărbatul.
Printre donatori s-au aflat și handbaliștii de la Universitatea Suceava
Alături de cei răniți în incendiul din clubul Colectiv au vrut să fie și handbaliștii echipei Universității Suceava, care s-au adunat ieri dimineață pentru a dona sânge. ”Am venit să donăm sânge, eu împreună cu câțiva coechipieri de-ai mei. Prin gestul nostru de astăzi, de a dona sânge, vrem să fim alături de familiile celor decedați și răniți. Poate prin ajutorul nostru se vor rezolva anumite lucruri, cum e lipsa sângelui, lipsă care se simte în țară. Facem și noi un gest frumos, pentru că în primul rând suntem oameni și trebuie să ne ajutăm între noi”, a declarat căpitanul echipei, Gabriel Burlacu.
Cei care vor să doneze sânge pot primi informații la numărul de telefon 0753 318 487
Din sângele colectat la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină, personalul separă prin centrifugare concentratul eritrocitar standard și plasma. Recipientele de plasmă congelată sunt cele care se folosesc pentru transfuzarea bolnavilor arși și pot fi foarte necesare spitalelor în care sunt tratați aceștia, în București. Donările de sânge se vor face în mod eșalonat, iar cei care doresc să dea o mână de ajutor trebuie să respecte regulile impuse donatorilor de sânge.
Maria Pilat, directoarea Centrului de Transfuzie din Suceava, ne-a declarat: „Vom încerca de-acum încolo să facem o programare a celor care vin să doneze. Condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru donare sunt, începând cu vârsta, între 18 și 60 de ani, persoanele să fie sănătoase, fără afecțiuni cronice și să nu fie sub tratament pentru afecțiuni acute, cum ar fi spre exemplu o răceală. Să nu fi consumat alcool în ultimele 72 de ore și să aibă bunăvoință. În dimineața donării e bine să se ia un mic dejun ușor, bogat în legume și fructe, și este foarte importantă hidratarea. După donare nu e voie să se facă efort fizic, trebuie să se bea mai multe lichide și să se mănânce obișnuit. Deja de astăzi a crescut un pic numărul donatorilor, trebuie să avem un pic de răbdare (oricum o donare durează o jumătate de oră). Vom încerca să facem un stoc tampon, eu voi ține permanent legătura cu colega mea din București și la orice apel de-al ei o să trimitem un număr de unități de sânge la București. Acest sânge va fi trimis par avion, ca să ajungă în condiții optime pentru a fi și transfuzat. Dar numai la nevoie. Deocamdată încercăm să facem o rezervă la Suceava, rezervă pe care o ținem pentru orice solicitare a dumnealor.”
Dacă într-o zi normală se înregistrează aproximativ 30 de donatori, ieri, în centrul de transfuzii a fost recoltat sânge de la un număr aproape dublu de persoane. Pentru zilele care urmează și-au anunțat intenția de a dona cei de la Inspectoratul Județean de Poliție, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, angajații Spitalului Județean, precum și elevi de la un liceu din Câmpulung Moldovenesc și de la Școala Specială. Cei interesați de a dona sânge pot primi informații la numărul de telefon 0753 318 487.

Numărul de flacoane de sânge recoltate s-au dublat luni la Centrul de transfuzii Punctele de colectare a sângelui au fost ocupate la maxim

Recomandări