Câteva zeci de credincioși din comunele Udești, Bosanci și satele din împrejurimi au participat ieri la o slujbă specială oficiată la biserica din Mănăstioara, ridicată de Ștefan cel Mare, din lemnul stejarului în care domnitorul și-a găsit scăpare, după ce a fugit de dușmanii tatălui său.
Chiar dacă drumul de la Ruși – Mănăstioara până la schitul lui Ștefan cel Mare este anevoios și a plouat destul de puternic, credincioșii din împrejurimi au ales și în acest an să fie prezenți în acest loc, plin de istorie, la Sărbătoarea Schimbarea la Față.
Cimitir vechi de sute de ani
Preotul Gheorghe Morișca, parohul bisericii din Plăvălari, a cărei filie este și Mănăstioara, a săvârșit ieri, împreună cu un sobor de preoți, Sfânta Liturghie, în curtea schitului. Părintele ne-a povestit că, după cum spune tradiția, în ziua în care se sărbătorește Schimbarea la Față se serba hramul cimitirului, care este în curtea schitului.
„Se presupune că acest cimitir ar fi primul construit după ce austro-ungarii au ocupat Bucovina, și deservea toate satele din zonă. Oamenii au păstrat obiceiul de a veni la slujbă, an de an, la această biserică, construită în jurul anului 1700”, a mai spus preotul paroh.
Stejarul care l-a salvat pe Ștefan
Tradiția spune că „pe când Ștefan cel Mare era un flăcăiandru, a fost luat de tatăl său, Bogdan Vodă, la o nuntă în satul Reuseni. Noaptea, însă, în toiul nunții, a năvălit pe neașteptate Petru Aron, fratele domnului, cu o ceată de oșteni și, prinzându-l pe Bogdan, l-a omorât. Ștefan atunci, de frică, a fugit și s-a ascuns în pădure, într-un stejar. Zadarnic l-au căutat oamenii lui Petru Aron ca să-l omoare și pe el, că nu l-au mai găsit. După ce a ajuns domn al Moldovei, Ștefan a ridicat aici, din lemnul stejarului în care și-a aflat scăpare, o biserică, în amintirea acestui fapt”.
Patru slujbe pe an
Fiind izolată și foarte veche, biserica Mănăstioara are ușile închise pentru enoriași aproape pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, mai mult pentru cei care locuiesc în cele circa 20 de case din apropierea bisericii, preotul paroh din satul Plăvălari deschide lăcașul de cult de patru ori pe an, pentru a oficia slujbe religioase.
„La început slujbele se țineau doar de sărbătoarea Schimbarea la Față. Acum se țin cam patru slujbe pe an. Având în vedere că sunt câteva case în apropierea bisericii, dar și mulți alți credincioși din satele apropiate care vin aici, facem și în sâmbăta a patra din Postul Mare, pentru pomenirea morților, de Sânziene, și când este hramul bisericii, de Întâmpinarea Domnului”, ne-a spus preotul.
Nu trădează trecutul
Chiar dacă mulți credincioși aflați ieri la schitul ridicat de Ștefan cel Mare, unde se află o catapeteasmă foarte valoroasă, nu știau de când este biserica și cum a rezistat atâtea sute de ani, ei au venit cu căruțele și tractoarele, pentru a duce tradiția mai departe.
„Atâta știu, că ar fi fost și o mănăstire aici. Așa am auzit de la bunicul meu, care mă aducea în fiecare an, pe 6 august, la această biserică. Tot el mi-a povestit că sihaștrii care viețuiau la acest schit au fost alungați de păgâni, au trecut apa Șomuzului, și s-au ascuns dincolo, în Mănăstioara, unde astăzi este și o mănăstire”, ne-a povestit Maria Popovici.
Bani mulți pentru restaurare
Schitul Mănăstioara este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de închinăciune din județ. La începutul anilor 1900, a fost restaurat și acoperit cu scânduri pentru a-l proteja. Cu toate acestea, nimeni nu a putut să precizeze exact vechimea bisericii.
„Au fost la un moment dat câțiva profesori și studenți de la arheologie, au luat câteva probe și au spus că este posibil ca lemnul să fie din vremea lui Ștefan cel Mare. Cred că ar fi nevoie de foarte mulți bani pentru a se face un deviz de proiect și apoi o restaurare totală a bisericii. Poate doar pe baza unui proiect european”, ne-a mai spus preotul din Plăvălari.
