Aproape 20 de arbori prăbușiți sub greutatea zăpezii și sute de crengi rupte, acesta este bilanțul în urma căderilor masive de zăpadă de joi după-amiază, în municipiul Suceava. Deși în nici unul din cazuri nu au fost victime omenești, copacii prăbușiți au produs pagube unor proprietari de autoturisme parcate în apropiere.
Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi a precizat că echipele de la Direcția Domeniului Public au intervenit pentru a reteza trei arbori prăbușiți pe mașini, două din cazuri fiind pe strada Mihai Viteazu și unul în cartierul George Enescu.
“Copacii au fost tăiați cu grijă, să nu fie afectate mai tare autoturismele peste care au căzut. O altă intervenție de urgență a fost necesară pe strada 22 Decembrie, pe care circulația rutieră a fost blocată timp de o jumătate de oră din cauza unui copac prăbușit de-a latul drumului”, a adăugat Lucian Harșovschi.
Pentru îndepărtarea efectelor furtunii de zăpadă au intervenit și membrii Detașamentului de Pompieri Suceava, în patru locații din municipiul reședință de județ.
Astfel, pe Aleea Jupiter nr. 8, s-a intervenit pentru tăierea unui arbore căzut care bloca accesul autoturismelor pe stradă, pe Bulevardul George Enescu nr.13 s-a intervenit pentru îndepărtarea unui arbore care a avariat ușor două autoturisme, pe DN 29 A, s-a intervenit pentru tăierea și îndepărtarea unui arbore ce bloca traficul auto, iar pe strada 6 Noiembrie s-a intervenit pentru îndepărtarea unui arbore care a avariat ușor un autoturism, blocând și traficul.
Lemn de foc pentru familiile sărace
De efectele căderilor abundente de zăpadă nu au scăpat nici arborii din Parcul Central, doi fiind rupți chiar de la bază de greutatea așezată pe coroană, în vreme ce altora li s-au rupt doar crengile.
Pentru a împiedica evenimentele neplăcute, polițiștii comunitari suceveni au fost puși să interzică accesul pe aleea deasupra căreia atârna un copac rupt din rădăcini, care se mai ținea doar pe cablurile electrice din zonă.
Toți arborii retezați în urma evenimentelor meteorologice din perioada în care a fost anunțat cod galben vor ajunge la familiile sărace care au încălzire pe lemne.