Tradiție

Zeci de colindători au vestit Nașterea Domnului, la sediul Protecției Copilului Suceava

Bradul colindelor
Bradul colindelor

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a primit în ultimele zile zeci de colindători, grupuri de copii, dar și de adulți care au vestit apropierea sărbătorii Nașterea Domnului. Organizatorii s-au pregătit de sărbătoare, „am expus pe pereții holurilor cele mai frumoase fotografii de la evenimentele organizate împreună cu beneficiarii noștri, copii și adulți, am împodobit brăduții cu mult drag, cu excepția unui singur brăduț natural, pe care l-au împodobit chiar colindătorii noștri cu produse lucrate manual de ei, în atelierele de terapie ocupațională din cadrul centrelor”.
Copii îmbrăcați de sărbătoare, cu voci îngerești, cu soare în suflet și zâmbete-n priviri, după cum au spus organizatorii, atât din cadrul centrelor și caselor de tip familial, din rețeaua de asistență maternală, cât și elevi de la școlile din județ, precum și adulți în costume tradiționale, dar și costumați care mai de care mai colorat și strălucitor, au trecut pragul instituției și au încălzit inimile celor pe care i-au colindat.
Bucurie mare, de sărbători
Printre colindătorii care au trecut pragul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au numărat copiii din asistență maternală din localitățile Salcea, Vatra Moldoviței, Frumosu, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Bogdănești și Baia, copiii de la căsuțele Complexului Blijdorp și copiii de la căsuța “Visătorii” Fundu Moldovei, beneficiari ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Persoane cu Handicap Pojorâta, copiii și tinerii de la Centrul de Servicii Multifuncționale Fălticeni, de la Centrul de Plasament “Mihail și Gavril” Solca, dar și de la Fundația FARA, copiidin rețeaua de asistență maternală de la Bunești și de la școlile gimnaziale din Șerbăuți și Călinești. „Toți ne-au încântat atât privirile, prin portul tradițional deosebit de frumos și specific zonei, cât și auzul, prin talentul cântului de colinde vechi și tradiționale. Mulțumiri preotului Cătălin Maxim și doamnei Silvia Stremciuc din Șerbăuți, pentru această bucurie”, a declarat Nadia Crețuleac, șefa DGASPC Suceava.
Au mai colindat personalul DGASPC Suceava și colindătorii de la CRRN Costâna, copiii de la Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Gura Humorului, de la Așezământul ”Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți, de la centrele ”Speranța”, ”Colț Alb” și ”Micul Prinț” din Suceava, dar și de la Școala Gimnazială din comuna Fântânele, beneficiarii de la CRRPH ”O Nouă Viață” Siret, copiii de la Centrele ”Ama Deus” și ”Alma Mater” Siret, precum și beneficiarii de la Centrul de Abilitare și Reabilitare ”O Nouă Șansă” Todirești.
„Bradul cu colinde” din holul DGASPC Suceava a primit ultimele podoabe dăruite cu drag de colindători, fiind încărcat cu îngerași, globuri, ghirlande, clopoței, steluțe, care în cea mai mare parte au fost lucrate în atelierele de terapie ocupațională din centrele sucevene.

Recomandări

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu
Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu

Mai mulți copii adoptați, dar și bătrâni de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică au marcat, împreună, Ziua Adopției

Actualul și fostul președinte al regiunii germane Schwaben se vor întâlni la Suceava cu Gheorghe Șoldan, pentru a întări parteneriatul în domeniul economic