Zeci de cioate de arbori tăiați ilegal, într-o pădure a primarului din Moldovița, Traian Iliesi



Traian Iliesi, primarul din Moldovița, la un protest în Capitală, organizat de cei care lucrează în industria lemnului
Traian Iliesi, primarul din Moldovița, la un protest în Capitală, organizat de cei care lucrează în industria lemnului

Un control efectuat în cursul zilei de marți, 2 noiembrie, într-un fond forestier privat, care îi aparține primarului comunei Moldovița, Traian Iliesi, a dus la identificarea a zeci de cioate de arbori tăiați ilegal, cu o vechime între 1 și 3 ani.
Controlul a fost efectuat de către inspectorii Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama, în două fonduri forestiere private, unul al lui Traian Iliesi și altul al lui Dumitru Chariuc, ambii din comuna Moldovița, existând suspiciuni că au fost tăiați fără drept mai mulți arbori, iar lemnul rezultat în urma tăierii a fost sustras.
Având în vedere aspectele sesizate, însoțiți de reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, lucrătorii de poliție s-au deplasat la fața locului, respectiv în fondul forestier privat Rașca, aparținând lui Traian Iliesi, teren care nu a fost dat în pază, în vederea efectuării controlului.
La fața locului au fost identificate 32 cioate, speciile molid, brad și fag, acestea având o vechime între 1 și 3 ani.
Ulterior echipa s-a deplasat pe terenul lui Dumitru Chariuc, în fondul forestier privat Rașca, unde au fost identificate 20 cioate, speciile molid, brad și fag, acestea având o vechime între 1 și 3 ani.
Volumul arborilor tăiați și valoarea prejudiciului urmează a fi calculate de către lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava.
În cauză se fac cercetări în dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea 46/2008, „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 109 din Legea 46/2008.
Faptul că terenul forestier nu a fost dat în pază, tocmai de un demnitar care trebuie să aplice legile țării, ridică din start mari semne de întrebare. De altfel, cercetările în teren continuă, atât în pădure, cât și la instalațiile de debitat din zonă, încât rezultatele finale ar putea aduce surprize și mai mari.



Recomandări

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn (fotografie generică)
Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn (fotografie generică)

Nade pentru insecte dăunătoare puse intenționat pe copaci sănătoși, într-o pădure din Moldovița, descoperite de comisarii Gărzii Forestiere

Nade pentru insecte dăunătoare puse intenționat pe copaci sănătoși într-o pădure din Moldovița, descoperite de comisarii Gărzii Forestiere

Sancțiuni de 24.000 lei și dosar penal pentru proprietarii unei păduri private unde au fost descoperite tăieri ilegale de arbori

Tăieri ilegale de arbori într-o pădure de peste 80 ha, deținută în coproprietate de doi frați
Tăieri ilegale de arbori într-o pădure de peste 80 ha, deținută în coproprietate de doi frați